Un film fain

În ultima perioadă fac totul cu întârzâiere... 
E bine să o faci oricând, dar nu pentru că trebuie, ci pentru că vrei.

Săptămâna trecută am văzut ”Un film fain” și am cunoscut un foarte bun regizor român, Andrei Dăscălescu care a venit la Chișinău, la Festivalul CRONOGRAF. Filmul a fost cu adevărat fain. Multă energie, pozitivism și oameni care vor să se simtă utili. Cei drept, ziua mea a fost cu ghinion. Reportofonul meu, probabil de emoție a adormit... Iar jucăriile prietenilor n-au fost de ajutor. Așa am ratat o relatare la ”Radio Chișinău”, unde sunt pentru o perioadă la stagiul practic.

Nu asta e cel mai important. Acest articol se vrea a fi o recomandare utilă pentru cititorii mei.

Să revin la film...

Este despre o organizație care plantează copaci, ecologizează râuri, păduri și peșteri. Este vorba despre ”Tășuleasa Social”. Puteți afla totul din filmul lui Andrei Dăscălescu!

Eu după ce am văzut acest film, mi-am zis: VREAU SĂ AJUNG LA TĂȘULEASA SOCIAL.
De ce?
Vedeți filmul :)

Vizionare plăcută!



Cum e? a? VREȚI ȘI VOI, NU?

Bonus... o animație cu povestea organizației, de la apariție până în prezent. Autorul este Paul Mureșan, un tânăr foarte talentat pe care l-am cunoscut anul trecut la Animest București.



Sper că a fost utilă postarea....

Raiul din grădina mea (FOTO)

De cele mai deseori fotografiez evenimentele din familie și cele publice. Însă astăzi, nu știu de ce, mi-am dorit să ”îngheț” frumusețea din grădina mea. Eu i-am spus rai, pentru că sunt niște flori spălate de o ploie răcoroasă. Cred că uneori e bine să facem ceea ce ne dorim, chiar dacă nu suntem profesioniști în imortalizarea frumuseții.

Nu știu cum vi s-au părut vouă... da eu sunt mândră că am făcut aceste fotografii :P

Emilia: ”Nu sunt din plastilină...”

sursa foto: belva.ro

.... acum, Emilia privea la fereastra umezită de o ploaie rece de primăvără. Simțea, știa și vroia acea liniște de nedescris. Întredeschise fereastra. Mirosul îi inundase nările, camera și apoi, sufletul... Dacă ai fi văzut-o, pe ființa asta, într-o zi de dumunică, nepieptănată, nemachiată și cu o privire obosită, ai fi spus ”e lipsită de farmec”. Emilia știa, farmecul nu este un păr bine coafat, nu este un machiaj și un ruj ”asortat” cu un zâmbet cuceritor. Farmecul nu poate fi mascat. Farmecul e ceva... e ceva pentru Emilia. E ceva pentru fiecare din noi...

Îi plac zilele de duminică. Unica zi când își odihnește timpanele de gălăgia și furia unei societăți grăbite. E unica zi când chiar ea, nu e mânată de această societate... E ziua când în agendă nu sunt înșiruite întâlnirile și sunete care trebuie să le facă. E ziua când își permite să fie lenoasă. E ziua când, într-o cameră scăldată de un asfințit irepetabil, Emilia simte liniștea.

sursa foto: Victoria Ungureanu

Sunt lucruri pe care le recunoaște și gânduri care le poate roti  zile întregi ca un CD cu muzică preferată.  De fiecare dată când își revede una dintre cele mai bune prietene, nu apucă să dea volumul mai tare la gândurile ei. Cel mai des are un rol activ de om care ascultă. A citit pe undeva că oamenilor le place să fie ascultați, mai ales femeile! Și dacă ăsta e puținul pe care îl poate oferi, atunci îl oferă, chiar dacă asta îi poate stârni deseori dureri de cap. Nu-i plac oamenii plângăcioși, negativiști și care caută milă. Admiră oameni puternici care în privirile celor din jur par niște neajutorați, dar cu adevărat sunt niște luptători. Oamenii și încercările vieții i-au făcut să fie așa. Emilia știe și așa face, nu se plânge decât păreților din camera ei și decât ferestrei scăldate zilnic în asfințit....

De la o zi la alta întâlnește oameni noi și îi redescoperă pe cei care credea ea că îi cunoaște cu adevărat. Mulți din ei sunt buni sfătuitori. ”Ar fi bine așa...”, ”Să nu mai faci așa”, ”Vai, tu faci așa? Greșești!”. Îi ascultă cu atenție pentru că e conținut pentru ”terapia” de înainte de somn. Obișnuiește să ”mestece” cu gura creierului informațiile pe care le-a absorbit. Deseori e marcată de ceva anume sau de cineva anume și volens nolens, le acordă minute din serile când are insomnie... Și mereu își spune: ”Nu sunt din plastilină”. O fi bine sau nu prea...

Cumpărați și vă bucurați

De multe ori mi s-a spus că ”pot vinde”. Am luat-o de fiecare dată ca niște descrieri care nu-mi pot fi atribuite. De la o zi la alta, înțeleg că pe alocuri, îmi reușește să vând :D După ce am vândut o tabletă scriind un anunț pe facebook, zic să încerc să vând papioanele unei croitorese.

Prețul unui papion este de 100 lei

Eu am scos câteva la plimbare. Mie îmi plac pentru că sunt de calitate și făcute cu multă grijă.

Înainte de asta am cumpărat unul de la o persoană cu un preț mic, dar mai bine nici nu-l cumpăram pentru că după ce le-am văzut pe aceastea, am zis că nici nu pot fi comparate!

Dacă va făcut vreo unul din ochi îmi scrieți :) sau lăsați un comentariu la pagina oficială de pe facebook :  Vittory Arts Center 

Croitoreasa e inventivă și mai face brățări (pentru femei și bărbați) pe care le vinde

Acum ce să zic? Cumpărați și vă bucurați ;)

PS: Croitoreasa coase și la comandă

Roua ce picură

Sursa foto: spreviitor.wordpress.com

Sunt rânduri nescrise și oameni ce uită

Să își aducă aminte...

Sunt timpuri ce trec pe !nesimțite

Și simțuri neprețuite.

E roua ce picură

umple Eul din tine.

E ploaia ce udă podoabe

 spală veșminte.

E vântul cu rănile sale

 umple sufletul cu vers și nedreptate.

Sunt rânduri nescrise și oameni ce uită

Să își aducă aminte...

V.U.

Ne pierdem pe noi... Perlele

sursa foto: aberez-non-stop.blogspot.com

• Simt că pierd ceva din mine de fiecare dată când sunt nevoită să-mi schimb cercul de prieteni. Îmi amintesc de prietenii din liceu, apoi de la facultate și de cei care îi am acum. Știu că fiecare prieten m-a schimbat și știu cum, știu de ce, știu că au făcut-o bine. Mai știu că atunci când îi revăd mă străpunge amintirea acelor schimbări. Acum este doar un ”salut” rece și distant cu unii dintre ei.
• 
  
• Suntem uneori ca o umbrelă uitată în transportul public. îmi amintesc bine momentul când am pierdut și eu o umbrelă care era cadoul bunicii. Îmi plăcea umbrela, chiar dacă era mare și incomodă, în ea încăpeam eu... Așa se întâmplă și cu unele lucruri din noi, iar matematica acestor lucruri ne spun cine am fost și cât de mult ne-am schimbat.
• 
  
• aveam 12 ani. fredonam mereu piesele care erau pe o ”casetă”, unica de altfel în casa noastră. Erau niște piese în limba română. una dintre ele era ”ochii tăi căprui”. acum conștientizez că încă de pe atunci am început să-mi construiesc o personalitate de om ”victorios” chiar și atunci când se ciocnește de un eșec. Profesorul de muzică anunța-se că invită la o întâlnire pe toți cei care și-ar dori să cânte. Aș vrea să-mi amintesc de ce am mers la acea întâlnire dacă nu știam că pot, eu pot cânta. Mai ales pentru că îmi amintesc o victorie atât de timidă...ca să nu întind vorba, că suntem oameni grăbiți. Am pierdut această perlă după ce am descoperit alta. Momentul când am decis să nu fac muzică, dar jurnalism, chiar dacă vuia satul că Vica va face muzică. Și-acum înțeleg că oricât de tare ne-am dori să avem un colier din mai multe pierle, oricum una, doar o perlă rămâne a fi cea mai prețioasă....este ceea ce faci aici și acum.
• 
  
• prima poezie am scris-o prin clasa a cincea. Poate și mai devreme, cel puțin această poezie o mai am pe paginile unei agende. Era în perioada când încep să înflorească copacii și iarna și toamna... Am scris multeee, foarte multe poeme. Uneori scriam zilnic. Nu știam de unde vin rimele și combinațiile acelea metaforice. Știam- eu simt. Era perla momentului, dar care  până la urmă s-a rupt din colierul meu... uneori îmi este dor de  EU, așa naivă.
• 
  
• Ne pierdem pe noi și pierlele care ne-au aparținut. Le pierdem când pleacă sau vine un om în viața noastră. Unele lucruri devin mai importante decât perlele atunci când avem noi responsabilități. Ne schimbă sfatul și critica unui prieten, a unui străin... Ne schimbă limitele unei realități, limitele impuse de societate și uneori de familie și foarte des, de limitele financiare... 

Oricum, zi de zi învățăm să fim și să prețuim fericirea :) o altă perlă construită din conștiința și sufletul fiecăruia dintre noi.

Ne pierdem perlele.... și găsim altele...

Eficiență!

De vreo două luni prietenii și colegii aud din gura mea numai ”Everyday journalism”. Astăzi vă dedic și vouă un articol...adică vă vorbesc și vouă despre Everyday Journalism chiar dacă am mai făcut-o. Mulți încă nu știu de existanța site-ului, tocmai de asta am decis să vă prezint în acest articol care au fost articolele publicate în această săptămână și poate găsiți ceva interesant și pentru voi...

• Jurnalistul trebuie să fie și un bun psiholog! De ce? Află din interviul cu psihologul Daniela Terzi-Barbăroșie-http://goo.gl/T7gxO
• Echipa Everyday Journalism descoperă zilnic oameni și jurnaliști. Săptămâna asta l-am cunoscut pe designerul român Mihai Albu. Ne-a povestit cum a început afacerea lui și ce succes au astăzi pantofii săi. CITEȘTE aici-http://goo.gl/0T7Kg
• ”Spațiului mediatic din Moldova îi lipsește curaj, îndrăzneală și gândire liberă”, a spus jurnalistul Ernest Vardanean într-un interviu. El ne-a explicat cu ce se confruntă presa din Transnistria și a destăinuit că nu și-ar dori ca și copii săi să devină jurnaliști. Citește aici-http://goo.gl/orSuW
• Jurnalism științific la TVR Cluj. Cristian Mureșanu, prezentatorul emisiunii ”Știință și Cunoaștere” a explicat ca un jurnalist bine documentat despre ultimele ”zvonuri” care au speriat multă lume-apocalipsa. Citește aici-http://goo.gl/ACOaj
• Și un weekend eficient! Mult zâmbet, comunicare și poezie. Am organizat o întâlnire dintre câștigătoarele unui concurs și autoarea cărții ”Eu încă mă caut”, Anastasia Popescu.

La voi cum a fost?
Hai că vine o altă săptămână... :D că mai trec repede...

În fiecare zi...JURNALISM!

Sunt fericită când cele 24 de ore sunt dedicate unui proiect, sunt dedicate oamenilor în care am încredere... În două luni Everyday Journalism a devenit cu adevărat un fel de ”jurnalism în fiecare zi”.

Am sub aripă o echipă de 8 tineri îndrăgostiți de jurnalism și care au ales să facă jurnalism pentru că știu cât de importantă este experiența... Nu-i nici greu și nici ușor să motivezi tineri, să-i faci să treacă peste eșecuri și să nu cedeze. Totul e posibil, mai ales când faci ceva din entuzism, o faci pentru că tu crezi în tine și în ceea ce faci. Crezi și știi că toate până la urmă își au răsplata.

La început am crezut în mine. Apoi în Everyday Journalism. Iar mai târziu, în echipă. Acum cred în tot ce e legat de Everyday Journalism! Și e abia începutul....

În weekendul trecut echipa noastră a fost invitată la radio moldova tineret, emisiunea RadioActiv. Am vorbit despre proiect cu emoții în voce, am spus cum e să aduni o mână de oameni tineri și valoroși într-un proiect care nu aduce bani...

Puteți audia aici emisiunea:


La cele două luni de la lansare pe care le-am împlinit săptămâna trecută, eu am mai oferit și un interviu pentru site-ul românesc Beepeople.ro. Am fost întrebată cum e să ai o echipă de voluntari și să reușești să-i convingi să rămână alături de tine în continuare. Întrebarea asta mi-o pun și eu uneori, dar cel mai des mi-am pus-o la început... Acum, când avem tot mai multe oferte, când avem oameni frumoși și jurnaliști de la care avem ce învăța. Eu și echipa suntem mai încrezuți că vom reuși! Vom reuși să te cucerim pe tine, cititorule!

Poți citi AICI interviul. Eu vă doresc să credeți în voi, în proiectele voastre și în oamenii care au ales să vă fie alături!

Doina Sulac, poate ai un răspuns?

Am primit la începutul acestei luni un mesaj de la un Preot din România care s-a prezentat Veniamin Ilie. Foarte des primesc prin e-mail tot felu de mesaje, dar acesta m-a intrigat. De ce? Pentru că în luna septembrie lucram la o revistă și realizasem acolo un material despre Doina Sulac. Ea era supărată pe Nicolae Botgros (nu zic prea multe, cine vrea caută și găsește). Nu-l cunosc pe Preot și chiar nu știu de ce a decis să-mi scrie tocmai mie, dar voi afla oricum :)

Eu public mesajul pe blog. Nu o fac pentru că sunt de partea Preotului și nici pentru că sunt de partea Doinei. Poate chiar Doina va avea un răspuns la acest mesaj.

PS: am făcut cu blod frazele care mi s-au părut usturătoare.

”DOINA SULAC MERGE ÎN ROMÂNIA SĂ SE LANSEZE ÎN FOLCLORUL ROMÂNESC?

Bună ziua! Fac acest apel public întrucât mă consider victimă a batjocurii Doinei Sulac.

POVESTEA

Sunt fan al Maestrului Nicolae Sulac şi apreciez toată munca sa în folclorul autentic. Ştiind cât de minunat a fost această „floare de liliac”, am crezut că Maestrul Nicolae Botgros are ceva contra Doinei, din interes, nu din cauza faptului că ea este cu totul atfel decât se arată.

Am contactat-o şi i-am trimis mesaje de încurajare, ulterior sugerându-i să caute sprijin în folclorul Românesc; ba chiar să caute să-şi ducă mai departe cariera în România. Aceasta datorită recunoaşterii sale că nu a găsit nicăieri în Moldova o orchestră de care să se ataşeze.

Văzând interesul ei de a găsi un solist în România cu care să cânte, am apelat prin cunoştinţe şi direct la foarte mulţi artişti din România, cerând până şi doamnei Steliana Sima, doamnei Doina Mirea, domnilor de la Angel Music Production, să o ajute. I-am plâns oful la foarte mulţi interpreţi din România şi chiar câţiva cu renume s-au arătat interesaţi să o ajute. Dimpotrivă, în Martie chiar avea propunerea să se afişeze în televiziunea românească şi în folclor. Ce-i drept, unii dintre artiştii români s-au abţinut să facă vre-o afirmaţie, luând în calcul ce zice presa din Moldova. Dar, având confirmarea şi propunerile unora dintre artiştii români, i-am adus la cunoştinţă Doinei. Din acel moment Doina Sulac nu a mai răspuns la nici un mesaj. Dimpotrivă, după ce m-am rugat de artiştii români şi am plâns-o pe la toate uşile pe unde am putut, mi-a dat blocare pe facebook.

Astfel, am rămas cu ruşinea în faţa conaţionalilor noştri, artişti de mare seamă, care fac cinste folclorului Românesc. Ce imagine pot avea în faţa unor oameni pe care i-am rugat să o ajute pe Doina, iar acum să le spun că Doina şi-a bătut joc de noi? A preferat să sculăm o ţară întreagă în picioare pentru dânsa, şi apoi să râdă în umbră fără să mai răspundă.

Sunt curios dacă această atitudine de batjocură este specifică, comportamentului său?

Am salvat toate conversaţiile cu Doina Sulac pe facebook şi îmi susţin prin ele aceste afirmaţii. Mesajele au fost trimise de pe conturile ei oficiale de Facebook. În plus, acuzaţiile la adresa Maestrului Nicolae Botgros susţin circul pe care l-a provocat în presă prin acuzele aduse Maestrului.

CONCLUZIA

Prezenţa Doinei în folclor nu arată să fie pentru a cânta, întrucât mai mult din viaţa ei publică apare în presă, decât în concerte. Pe lângă patentarea Maestrului Sulac, cererea de drepturi de autor, refuzarea de a cânta în duet cu anumiţi cântăreţi destul de buni şi acuzele asupra Maestrului Nicolae Botgros, apare mai nou, batjocurea artiştilor din România, pe care i-am deranjat cu solicitarea ajutorului dorit de Doina, ca apoi să se retragă brusc din toată această tevatură şi să mă lase în ruşinea faţă de artiştii şi impresarii pe care i-am deranjat.

Interesul pare a fi de a aprinde focul în presă, nicidecum a fi vorba despre o lansare gândită şi civilizată.

Preot Veniamin Ilie”

Sunt jurnalist de profesie și nu-i cred niciodată, nici pe cel care acuză și nici pe acuzat. Chiar nici pe cel mai blând miel. Pur și simplu ofer posibilitatea de a vorbi la microfon și unuia și altuia. Avem poziția Preotului. Acu e nevoie de reacția Doinei. 

Anul 2012: început și sfârșit, vise, proiecte și schimbări

... Nu mi-am pus de ceva vreme penița la încercare. Scriu din ce în ce mai puțin. Știu de ce. Eu mă transform în ”frumoasa adormită”....

Hai să nu mai lungesc vorba. A devenit o tradiție ca în fiecare an să scriu despre cum a fost anul care a trecut și cum aș vrea să fie anul care vine. În ultima zi din anu 2011 mă lăudam pe blog (click aici dacă vrei să citești) că asta facem mulți dintre noi. Poate așa ne dăm seama cât de utili am fost pentru trecutul și prezentul nostru, cât de utili sufletelor, buzunarelor și nu în ultimul rând, oamenilor. În acest an voi răspunde cu realizări continuând frazele și dorințele punctate la începutul lui 2012 (click aici dacă vrei să citești).

VREAU...
1. Să iubesc! DA și NU. În 2012 am iubit mai mult viața, chiar dacă mi-aș fi dorit mai mult să iubesc pe cineva :)
2. Să iubesc şi să accept chipul din oglinda sufletului meu. DA! Mi-a reușit și asta. Nu văd pe nimeni mai frumoasă sau mai urâtă decât mine. Toți avem șanse egale de a lupta pentru visele noastre. Și nu e vorba doar de frumusețe... Chiar  dacă unele schimbări fizice ne ajută să ne vedem altfel potențialul și forțele de a lupta.
3. Să-i spun prin limba faptelor dar şi sinceritatea cuvintelor cât de mult o iubesc pe mama şi propria viaţă... DA! În acest an cred că am sunat-o eu mai des pe mama, decât cum o făcea ea până acum. E important să știu dacă e bine acolo unde e. E suficient să-i aud vocea și să știu că se apropie ziua când ne vom revedea.
4. Să nu las ideile mele să se prăfuiască pe paginile agendei şi-a minţii mele... DA! Dovadă e proiectul lansat acum două luni- EVERYDAY JOURNALISM.COM și participarea mea la Animest București. Mai sunt multe idei care se prăfuiesc, dar niciodată nu e târziu. Important e că am simțit aprecierea celor din jur când am dat Startul și chiar nu îmi mai este frică de eșec și critici.
5. Să mă implic în proiecte îndrăzneţe. DA! Am fost una dintre participantele în proiectul ”Redescoperă Moldova” și ”Cuptorpul blogosferic”. Să nu se înțeleagă greșit, pentru că am mai primit replici. Am fost in calitate de blogger și nu organizator, chiar dacă am mediatizat un pic la radio. A fost ceva deosebit pentru că am văzut Moldova și locurile frumoase din țară. Am cunoscut oameni.
6. Să rămân la fel de modestă, sinceră, firească, dezinteresată, veselă şi zâmbitoare, cu aceeaşi lumină-n priviri.... să păstrez ceea ce îl face frumos pe orice om... să fiu pur şi simplu eu... DA! Sunt la fel de eu, cu mici schimbări. Mi-am schimbat culoarea părului. Mi-am schimbat cercul de prieteni. Mi-am schimbat unele viziuni. Și da, sunt mai curajoasă, mai ambițioasă și mai sigură că orice mi-aș dori, pot obține prin forțe proprii așa cum a fost până acum.
7. Să călătoresc mult mai mult, pentru că astfel mă-ndrăgostesc şi mai mult de tot ce mă-nconjoară... încep să preţuiesc...DA! În acest an am obținut prima viză în România, cei drept, nu atât de repede cum mi-aș fi dorit, dar n-am renunțat. Am fost la București și mi-a plăcut mult. Îmi doresc să-l revăd și-n 2013. Da, și mai frumos e că am reușit să depun și dosarul pentru cetățenie. Un vis pe care-l am de mai mulți ani!
8. Să obţin experienţa la care visez mai bine de 5 ani. O experinţă peste hotarele ţării. Am şi ţintit o facultate, dar vă spun despre ce e vorba, atunci când voi face totalurile acestui an şi voi avea ce să vă povestesc din experienţa trăită. Cert e că sunt mereu adepta unor schimbări. Îmi place să descoper. O zi fără ceva nou, e o zi pierdută pentru mine... ca o zi ploiasă care-ţi trezeşte dorinţa de a trândăvi toată ziua în pat cu ochii închişi, dar cu mintea trează. NU și DA! Mi-am dorit să-mi continui studiile în România, însă așa cum am scris la nr.7, am obținut viza cu întârzâiere și n-am reușit să depun dosarul. Oricum, în viața mea orice dezamăgire e o nouă șansă, un nou început. Am fost admisă la Școala de Studii Avansate în Jurnalism și sunt fericită că am această șansă!
9. Să scriu teza de licenţă. Să obţin cu succes diploma şi să fiu un viitor jurnalist sau poate, cine ştie, un viitor PR-ist cu acctele în regulă. DA! Mi-a reușit să obțin dimploma și încă una de excelență cu rezultate la care nici n-am visat.
8.  Să nu-mi testez prietenii (actualii şi viitorii),  poate doar să-i păstrez pe cei care-i am... şi să nu mai vociferez în prezenţa unora orice dorinţă, orice vis, suferinţa şi fericirea, proiecte de viitor şi drumuri pe care-mi propun să dansez pictând momente... DA! Doar că odată cu mediul îți schimbi și prietenii. Mai ales că unii din ei pleacă peste hotarele țării. Și da, am devenit mai distantă. Nu spun oricui care este următorul pas. Mi-au fost suficiente dezamagirile din trecut.
10. Să experimentez, să risc şi să creez. DA! Au fost suficiente....
11. Să mă angajez la unul dintre canalele media de la noi şi să-mi placă ceea ce fac. Să obţin experienţă. DA și NU! Am fost angajată la o revistă, însă eu nu-s omul care deschide zilnic aceeași ușă. Mie îmi plac schimbările. Am ales să plec de la acea revistă, dar asta nu înseamnă că am renunțat la job. Am alte colaborări și noul proiect-EVERYDAY JOURNALISM.COM.
13. Să continui să citesc muuult... Deja în cele 3 zile a anului 2012 mă pot lăuda că am citit 2 cărţi, de fapt 2 comori inspiraţionale şi de care aveam nevoie... refugiul meu intelectual. DA și NU! Am citit mult cât eram la facultate. Apoi însă am avut un job vara unde scriam mult, administram și nu aveam tim pentru citit. Acum însă sunt la Școala de jurnalism și la fel am un program full. Oricum, mai trag cu ochiul într-o carte în weekend. Am încercat să citesc in transportul public, încă îmi place citilul în liniște...
14. Să pictez. Să cânt. Să scriu. DA! Nu cred că voi renunța vreodată la scris. Și în 2012 am scris mult, fie pe blog, fie pe site-uri, fie despre mine sau despre oamenii pe care i-am descoperit. Am cântat, da am cântat prin casă cu youtube-ul inclus :D De pictură vreau să mă apuc in 2013.
15. Să continui să-mi scriu cartea vieţii mele, deocamdată necitită de nimeni...DA și NU! Nu ofer detalii :D

ACUM ÎNȚELEG CĂ ANUL 2012 A FOST UNUL MINUUUNAT! Cred că de asta e bine să scriem la început de an ce ne dorim ca la sfârșit să descoperim că aproape tot ce ne-am dorit a devenit realitate!

și un porter. de fapt primul care e realizat de o tânără pictoriță din Piatra Neamț și la care țin mult :)

deja cum VREU să fie 2013 scriu în weekend, sper! Din primele zile ale anului 2013 eu pornesc la drum. Plec într-o mică călătorie la Nordul țării :)

Good Luck!

La schi (FOTO)

Când plouă merg prin glod până la genunchi, iar când ninge mă relaxez cu lopata în mână. Așa e când locuiești la țară și uneori ți se pare că aici timpul s-a oprit.... Astăzi însă e 25 și e Crăciun. Mi-am luat ”pâslele lu buny” și-am ieșit la schi. Avantaju meu este că locuiesc la o margine de sat și avem delușoare...

1. ”Pâslele lu buny” tare calduroase. Asta doar dacă nu le umpli cu zăpadă.

2. Ne-am înarmat cu...bombone

3. E aproape imposibil să pornești la drum și...să nu te scalzi în zăpadă așa...

4. ...oricum rămâne a fi ceva plăcut

5. Copii veniți și ei să facă o băiță în zăpadă, lăsau urme de fluturași...iar noi ne-am amintit de coilărie

6. Am admirat apusul....

7. Și am continuat să urmăresc căzăturile băieților și mi s-a făcut o poftă de...

8. Da, da! Și-am pornit la drum!

9. da n-a durat decât câteva minute :)) 

Tu ce ai făcut în ziua de 25? de Crăciun?

Mai buni-răi de Crăciun

Se spune că sărbătorile ne fac mai buni sau noi suntem mai buni de sărbători. Nu știu cum e la voi, da eu de sărbători nu-s nici mai bună, nici mai rea. Sunt eu! 

Și de ce suntem mai buni? Pentru că punem cadourile sub brad? Că unii dintre noi se transformă în Moș Crăciun? Că atunci găsim motive ca să ne mai sunăm prietenii și apropiații?

Eu de sărbători sunt așa cum sunt în fiecare zi. Cei drept, nu în fiecare zi colind, așa cum am facut-o și anu trecut. Anu asta am învățat un nou colind.

PS: eu sunt bună-rea în fiecare zi.
tu?



Am mai primit și o fotografie cu mesaj puternic de la pictorul Teodor Buzu, stabilit în Cehia.

Ziaristul Ion Petrescu a scris în ajun de Crăciun despre blogul LIBERA.

Citește dar nu înainte de acest mesaj inspirat tot din versurile colindului. că tot despre bunătate e vorba. Eu zic să fim buni la faptă și vorbă în fiecare zi!

Sărbători fericite!

Poveste la Chișinău! (FOTO)

Luminile de sărbătoare au fost aprinse de aproape o lună, iar eu abia azi am reușit să le admir. Brăduții din centrul capitalei, muzica și oameni plimbându-se de colo-n colo la cei minus 10 grade am încercat să le văd repede, repede! Altfel riscam să rămân fără nas și unghii la degeta :D

Așa că am făcut câteva poze pentru Everyday Journalism.com și le public și aci. Special pentru cititorii mei de peste Prut și cei care încă n-au fost la Chișinău.

1. Un brăduț foarte frumos! Pur și simplu m-a cucerit! Sute de păriți și odorașii lor se îmbulzeau ca să facă poze.

2. În pofida frigului, chișinăuienii se plimbă prin centru capitalei.

3. Străzile principale au fost iluminate, iar de la un an la altul hainele de sărbătoare sunt din ce în ce mai frumoase!

4. Primăria Chișinău a fost îmbrăcată în luminițe.

5. Și subsemnata! Îmi era frică să nu mă rătăcesc. Atâta lume, atâta!

Weekend delicios!

Eu nu gătesc şi atunci când gătesc e risc de "apocalipsă". Nu-i glumă! Cei drept, că atunci când o fac nu e cu mare măiestrie, dar cel puţin e din plăcere. 

Într-o dimineaţă de sâmbătă am fost invitată la masterclass-ul organizat de site-ul Fiisănătos.md şi am acceptat. De fapt, am mers acolo în calitate de reporter. Era vorba de un parteneriat între site-ul Fii sănătos.md şi Everyday Journalism.com. Am fost luată prin surprindere când mi s-a spus că voi găti. La început m-am speriat şi am zis: "eu nu pot găti".

Da, "nu pot" mai des e nu vreau, pentru că până la urmă am putut. A fost distractiv, am cunoscut oameni noi, am zâmbit, am gătit nişte tartine şi da, am gustat din toaaate bucatele!

Am scris despre asta şi pe Everyday Journalism.com. Puteţi vedea şi VIDEO acolo.

1. Pâinea scăldată în ouă şi prăjită cred că e cel mai uşor de gătit! Eu ador pâinea prăjită şi norocu a fost şi la masterclass să o gătesc împreună cu echipa mea.

2. Aşa au arătat tartinele noastre. Apetisant şi haios nu? "S-a mâncat ca pâinea caldă"

3. Aşa arăta masa de sărbătoare :D Am gustat din toate. 

Tu găteşti micul dejun? Ce anume? Poate îmi spui vreo reţetă şi în dimineaţile de weekend voi începe să gătesc :D

Iarmaroc HandMade de Caritate

Voluntarii proiectului Proiectul Social „Dăruiește un zâmbet” organizează Iarmarocul de caritate cu tema: „Dăruiește un zâmbet de Crăciun copiilor de la Școala Internat-Auxiliară Grinăuţi-Moldova, copiilor de la Grădiniţa din Mitoc, Orhei”

Evenimentul se va desfăşura la Chișinău în incinta Baby Hal, et.2 pe 8-9 şi 15-16 decembrie 2012, începând cu orele 13:00 până la 18:00, unde meşterii voluntari se vor împărţi cu secretele mâinilor dibace şi vor fi expuse vânzării felicitări, jucării pentru pomul de sărbători, bijuterii confecționate de voluntarii Proiectul Social „Dăruiește un zâmbet”.

Obiectivele acestui Iarmaroc sunt:

Colectare de fonduri în scopuri de caritate pentru copii de la Școala Internat-Auxiliară Grinăuți-Moldova, raionul Ocnița şi copiilor de la Grădiniţa din Mitoc, Orhei.
Copiii vor fi vizitați de voluntari pe 22-23 decembrie 2012, care vor merge la ei cu un program distractiv, cu daruri.
Deprinderea noilor meşteşugării pentru fiecare doritor

Televiziune!

Știți deja că de 4 luni îmi petrec timpul într-o mică redacție a Școlii de Studii Avansate în Jurnalism (SSAJ). În ultimele 3 săptămâni am alergat pe teren cu o cameră, trepied și microfon împreună cu o colegă.

La început părea a fi ceva nu prea dificil, dar asta a durat până în momentul când a trebuit să ieșim pe teren. Peisajul se schimba după ce reveneam în redacție, scriam textul, făceam montajul și primeam feedback de la instructori. Astfel, înțelegeam că, de fapt, trebuie să știi ce vrei să obții și care-i noutatea din materialul tău. Și asta, credeți-mă, nu-i atât de ușor, cel puțin la început. La TV trebuie să știi să scrii, să vorbești și să ai spirit de observație bine dezvoltat. Creativitatea și curiozitatea rămân a fi niște calități pe care trebuie să le ai și la TV. Tot aici trebuie să știi să-i arăți telespactatorului realitatea prin imagini și nu să i-o spui prin cuvinte, așa cum se faci la radio.

Am avut 3 instructuri și pentru fiecare în parte am realizat reportaje și știri TV. N-a fost nici greu, dar nici ușor. Cei drept, am călcat strâmb, dar nu ne-am fracturat nici un picior. Important e ca după aceste cursuri, devenind angajații unei instituții mass media, să nu ne fracturăm, mai bine zis, să punem în practică recomandările instructorilor.

Prima săptămână

sursa foto: profil facebook

Iana Cozari, reporter în Belgia de 6 ani. A fost mai mulți ani jurnalist în Republica Moldova, iar acum colaborează și realizează reportaje video pentru televiziunea națională.

După săptămână de tehnici video cu Dumitru Marian, au urmat primele zile în care am mers pe teren și am încercat să fim operatori și reporteri. La primele reportaje duceam lipsă de imagini, ne era lene să scoatem trepiedul din husă și luam imagini care apoi pe ecran tremurau de te speriai. De la o zi la alta, de la un eșec la altul, imaginile erau din ce în ce mai bune.

Am înțeles cât de importante sunt imaginile, detaliile care le găsim în spațiul în care filmăm, dar și detalii de la sursă. Am înțeles din propriile greșeli că televiziunea înseamnă imagine. Poți avea un subiect interesant, text bun, sursă credibilă, dar dacă nu ai imagini care au scopul de a mă convinge, de a mă ține curios și de a mă face interesat de subiect, atunci ai ratat șansa de a avea un reportaj credibil.

A doua săptămână

sursa foto: profil facebook

Dorin Scobioală, în prezent reporter Reuters  și director-general la CAT STUDIO

N-am știut înainte de cursul cu Dorin Scobioală cât sunt de importante STAND-UP-urile care spun ceva și au un background relevant, care au rolul de a-l integra pe telespectator în atmosfera unde se află reporterul.

În această săptămână am înțeles prin propriile greșeli că nu sunt importante doar imaginile, dar și mariajul text+imagine+conținut.

Nici în această săptămână n-am realizat reportaje bune. Fiecare ieșire pe teren a fost o lecție, o provocare, un test pentru fiecare dintrei noi. Oricum, asta nu ne-a făcut să renunțăm pentru că... a urmat a treia săptămână. În cele două săptămâni am greșit la alegerea imaginilor, la text și conținut ca în a treia săptămână să apară o altă mică sau mare problemă- timpul.

A treia săptămână

sursa foto: perfecte.md (profil facebook)

Artur Corghencea- director știrile Pro TV Chișinău

Dacă în primele două săptămâni am realizat doar 4 reportaje, atunci în ultima săptămână a trebuit să realizăm 5. În fiecare zi am identificat subiecte de știri. De fapt, am încercat să identificăm. N-am știut cei mai important și anume să te documentezi înainte de a propune subiectul redactorului. Dacă nu știi ce vrei și unde să ajungi contactând sursele, atunci ar fi mai bine să te mai documentezi, pentru că altfel subietul tău nu va fi acceptat.

Atenție, interes și operativitate- asta am încercat să facem punem în practică în ultima săptămână.

Astăzi m-am întrebat dacă eu sunt omul care este bun pentru televiziune. Pe parcursul anilor de facultate n-am prea obținut experiență în TV și de asta am vrut să fac SSAJ. Am vrut să învăț puținele secrete care m-ar ajuta să pornesc la drum. Dacă voi fi sau nu, experiențele vor arăta... și mă vor duce spre ușa pe care trebuie să o deschid. Filosofic? :) Eu știu că mereu va fi o altă ușă pe care va trebui să o deschid atunci când după ușa la care am visat, n-o să găsesc ceea ce mi-am dorit :) Dacă nu TV, atunci Radio, dacă nu Radio, atunci online. Vreau să nu renunț la profesia de jurnalist și să citesc notițelea astea peste vreo 10 ani și...

Închei cu: unele vise sunt atât de exagerate încât ne pot duce spre succesul dorit, dar ne pot duce și spre marile eșecuri. Da! Greșesc cei cărora le este teamă să greșească. Good Luck!  :)

Lansarea Everyday Journalism.com

Început.
Eu sunt omul care a ales mereu să stea în umbră. Am avut mereu idei care au rămas scrise doar undeva pe o foaie. Am caiete unde din grabă, când veneau de nicăieri, că așa vin mai des ideile, le scriam cu un scris din ăla urât și grăbit. Uitată râmânea ideea. Acum cred că noi avem nevoie de dezamăgiri pentru ca să fim motivați să apăsăm butonul START!

Cum a început?
Acum un an, aveam ideea unui blog, care ar fi avut la bază aceeași idee pe care o are Everyday Journalism. Administrând blogul LIBERA, care era din ce în ce mai citit și primea feedback pozitiv, mi-am zis că nu merită să fac mai multe lucruri în același timp. Am renunțat la blog, iar ideea blogului s-a dezvoltat în proiectul Everyday Journalism.

După ce am călcat pe mai multe greble, am înțeles că trebuie să investesc entuziasm în propriile proiecte. Asta încerc să fac acum cu proiectul Everyday Journalism. Mai multe detalii despre site și echipa pe care deja o am, aflați accesând AICI.

Ieri am lansat proiectul și continui să primesc feedback și propuneri. Asta mă motivează și mai mult! Ne cerem scuze că uneori site-ul nu poate fi accesat. Este vorba de niște probleme tehnice care vor fi rezolvate.

Da, de materiale să nu uit. Acum cineva mi-a zis că nu este informație pe site (că este gol, fără conținut). Da, recunosc, le fac pe toate din mers. Vestea bună este că începând cu ziua de mâine realizăm interviuri, mergem la evenimente și scriem articole! Zilnic vor fi publicate câte un articol (uneori două). Sper mult să vă placă ceea ce va face echipa Everyday Journalism.

Investesc mult entuziasm și energie. Asta mă face foarte fericită. Nimeni nu mă mai poate opri din drum, nici un feedback negativ. Am învățat că trebuie să primesc și să analizez feedback-ul pozitiv și feedback-ul negativ.

Și spre sfârșit un sfat pentru tineri: GĂSIȚI CURAJ ȘI TIMP PENTRU A INVESTI ÎN PROPRIILE PROIECTE!

(Foto) Show culinar

Miros, gălăgie și câteva, de fapt zeci de mâini întinse ”eu vreau, eu vreau să gust”. Asta am văzut la show-ul culinar de săptămâna aceasta desfășurat timp de mai multe zile la Moldexpo. Am fost în ziua a treia și l-am găsit pe bucătarul personal al Ambasadorului Germaniei în Republica Moldova, Petru Scaletchi, gătind mai multe deliciuri. Am apucat să gust un desert (fără ca să stau cu mâna întinsă). Un gest din partea bucătarului pe care l-am cunoscut în alte circumstanțe. 

Iată deliciul :D cu zmeură și pomușoare

Și acesta este bucătarul cel drăguț.

Ca să continui să vă fac poftă :) iată și o salată care arată bine. Nu pot să vă zic cum e la gust, pentru că n-am gustat-o.

Și o supă din legume și pește. N-am gustat-o, însă cei care au gustat-o au zis că e bună. (ascultă materialul audio la sfârșitul articolului)

Am mai gustat dintr-o  combinție inedită. Este invenția bucătarului din Cipru, Panagiotis, maestru bucătar la nivel mondial. El a propus ca mămăliga noastră să fie combinată cu o salată mediteraneană. Tare gustoasă. Din păcate, n-am reușit să fac poză.

Acesta este bucătarul din Cipru, Panagiotis.

Și multă lume...

Ultimul bonus pentru acest material :D
Un Reportaj realizat pentru cursul unde l-am avut ca instructor pe Vasile Botnaru, directorul Radio Europa Liberă. (intervenții înregistrate din fuugăăă :D iertare dacă auziți vreun țoc-țoc :)) înregistrat pe coridoare).

Foto: Victoria Ungureanu