marți, 8 decembrie 2009

07.12.09


Stau cu capul rezemat de cele mai nebune gânduri...
Ele tac, eu nu mă mişc,
Şi aşa prind praf prin rafturile mele.
Nu le vede nimeni,
Nu le aud duşmanii,
Nu mai văd în nimeni oameni blanzi,
Toti in cale-mi sunt niste pagani.
Toţi s-au debarasat de mine,
Au plecat...au plecat în ţări străine.
Îmi trimit cuvinte dulci şi rare,
Îmi trimit speranţe,
Le ştiu deja, sunt cutii deşarte.
Nu-i văd, nu-i urăsc,
Dar mi se face dor adesea.
Nu aştept, nu uit,
Dar sper să-i am aproape.
Nu-i înţeleg, nu-i cred,
Distanţa e prea mare...
Îmi iubesc, îmi iubesc...
Prietenii plecaţi prin străinătate.

4 comentarii:

Elena spunea...

Salutari Victorita!Felicitari cu acest blog,poeziile sunt superbe,chiar daca triste...Succes mai departe ;)

Tudor spunea...

Felicitari Victoria cu crearea acestui blog !!!... Nu sunt toate poeziile triste ... imi plac mult, succes in continuare !!!

mucegai spunea...

Uimitor de clare senzatiile ce le transmiti in acest text. Mi-ai inseninat ziua draga mea.
Radu

viky spunea...

Mulţumesc. Mă bucur mult că va plăcut. Bafta tuturor!