marți, 29 decembrie 2009

Anul memorabil din viaţa mea



Viaţa e ceva neprevăzut, care te face fericit, dar şi mai fericit te fac evenimentele şi trăirile din care guşti. Însăşi viaţa este o istorie, o carte care însă nu mai poate fi recitită, poţi doar să savurezi din amintirea care te mai leagă de acel eveniment, care te-a schimbat ca om şi care a avut o influenţă asupra personalităţii tale.

Viaţa mea este ca un drum pe care încă nu a mers şi nici nu va merge nimeni, pentru că fiecare din noi trăieşte într-un univers pe care nu-l poţi descrie. Cuvintele sunt acelea care nu ar reda culorile adevărate a lumii în care trăieşti, suntem unici şi asta e frumuseţea caracteristică fiecărui om în parte.

Prin gândul meu bântuie mereu cele mai dulci amintiri pe care nu aş putea să le redau doar în câteva rânduri, de aceea am să descriu momentul în care am început anul 2002, un început care m-a marcat pentru întreaga mea viaţă. Aveam 12 ani când am început să studiez muzica. Eram şi chiar mă consideram că sunt ca ceilalţi, nu conştientizam că în mine zace un talent înnăscut, moştenit şi dăruit de bunul Dumnezeu. Nu m-am gândit niciodată că calea mea va lua o astfel de cotitură, o cotitură care m-a făcut ca pe parcurs să vad şi să înţeleg viaţa şi oamenii altfel. Recunosc, e un sentiment foarte plăcut, atunci când eşti apreciat şi conştientizezi că, de fapt, eşti altul decât cel care te credeai.

Iubeam muzica, dar nu m-am gândit niciodată că am să ajung să o iubesc atât de mult. În acelaşi an am urcat pentru prima dată pe scena şcolii. Nu pot să redau emoţiile pe care le-am trăit, pe care nu le voi uita niciodată. E ca o umbră ce continuu să o iubesc. Nu voi înceta să-i mulţumesc primului meu profesor de muzică pentru că m-a descoperit şi m-a îndrumat să merg pe acestă cale numită Muzica.

Mereu am urcat pe scenă pentru a-mi redovedi că sunt capabilă de ceva, că sunt demnă de apreciat şi că pot face mult mai mult decât fac, acesta m-a motivat ca mereu să merg înainte. Mereu am cântat cu suflet pentru oameni şi m-a bucurat faptul că aduceam zâmbet pe feţele oamenilor cu care mă împreieteneam cântându-le.
Chiar dacă aduceam lacrimi aceasta se datora faptului că prin peisele interpretate aminteam istoria vieţii mele...

Fiecare an este ca o floare adunată în buchetul vieţii, care înfloreşte şi care în amintirea noastra nu se ofileşte niciodata. Am ales să descriu acest eveniment şi acest an deoarece datorită acestuia sufletul meu continuă să fie fericit. Muzică rămâne a fi cel mai bun prieten. Cânt atunci când sunt fericită, cânt atunci când sunt tristă şi simt că un leac mai bun decât acesta nu poate exista. Îmi trec cele mai adânci răni şi uit de toate când cânt. Uit trecutul, uit viitorul şi trăiesc, savurez clipa...clipa în care eu cânt.

Chiar dacă nu sunt predestinată ca să ating cele mai înalte culmi ale succesului în acest domeniu, eu mă simt fericită şi împlinită doar prin faptul că arta a devenit pentru mine ca o consolare. Fără artă, fără muzica pe care o port mereu în suflet, nu aş fi eu... aş fi alta, dar eu vreau să continuu a fi pasărea ce îţi încântă auzul, şarpele ce te înveninează cu venin dulce, un simplu om care îşi iubeşte viaţa.

Viaţa-i râul curgător,

Curcubeul după ploi.

E un tren ce se grăbeşte,

Nu aşteaptă, nu-ntelege.

E un dor de bucurii,

E un dor de amintiri....

Un comentariu:

sergiu bejenari spunea...

felicitari - cred ca e muzica e o melodie fara sfirsit se poate de cintat si cintat f mult si din suflet - faceam si eu muzica o vreme - poate un an, apoi am lasat - acum iar am reinceput

ai inregistrari audio ?