vineri, 15 ianuarie 2010

M-ascund şi-alerg,
Ca pasărea rătăcitoare.
Nu pot să las nici un colţ,
Fără de umbra-mi caldă.

Mă uit în jur,
Văd doar suflete necunoscute.
Pierdute, îşi caută destinul,
Pierdute, uită dacă mai au un nume.

Nu vorbesc cu nimeni,
Şi nimeni nu-mi vorbeşte.
Totul se mişca,
Lumea tot e mută.

Mută şi fara sens,
Işi scrie doar destinul,
Şi crede că îl ştie…
Crede că e o împlinire.

Işi scriu visele cu cerneală albă,
Crezând că toate au o şansa.
Nu luptă, dar cred că totul se-mplineşte,
Uită că trecutul înca mai trăieşte.

Bătute de cele mai dure evenimente,
Tot mai cred, tot mai văd,
Visele-şi împlinite,
Dorm, ochii le mai sunt închişi.

Au uitat şi vor uita în vecie,
Să ştearga praful de pe-al lor vise.
Să cânte chiar dacî le e a plânge,
Să urle chiar dacă îi aud vecinii.

Toate vor disparea într-o clipa,
Ordinea va şti de tine.
Praful va uita că a fost cu tine,
Vei muri cu vise neîmplinite,
Om ratacitor cu ganduri pierite.

Niciun comentariu: