luni, 21 iunie 2010

Zâmbeştei vieţii tale, ca un copil de 2 luni...

Omul este o fiinţă "sensibilă" care azi se întristează că e singur, mâine că nu este iubit, mai poimâne că nu are ceea ce mereu şi-a dorit - fericirea. Dar ce e feciricirea pentru om? Un obiect, un alt om? clipa sau însăşi viaţa? Acesta este greşela noastră, a oamenilor, că mereu ne credem nefericiţi, dar de fapt suntem nişte "nemulţumiţi".

Oare viaţa nu este fericirea pe care o trăieşte fiecare om? Oare faptul că înveţi, cunoşti şi simţi multe trăind acestă viaţă, nu este însăşi "fericirea"? Oare viaţa nu este ceea ce unii au îndestulat, iar alţii deloc, care până la urmă îi face fericiriciţi?

Ne lăcomim la toate "mărunţuşurile" pentru că ne gândim că de ce vecina mea are o rochiţă procurată din moll, iar eu nu am? De ce prietena mea are deja un prieten, dar eu nu am? De ce colegul meu are mulţi prieteni dar eu nu am? Şi iarăşi de ce? de ce? de ce? Oare viaţa este plină de întrebări fără răspunsuri?
NU! Pentru că fiecare răspuns se află în inima ta.

Trebuie să recunosc că uneori am şi eu astfel de "apucături", şi nu mă intereseaza întocmai moda, hainele de calitate şi numărul de prieteni pe care îi au prietenele mele. Pentru mine mult mai mult contează valoarea acelor lucruri puţine pe care le am, şi nu convertirea acestora în "Euraşii", care în socitatea modernă sunt pe placul tuturor.

"Apucăturile mele" pot fi echivalate cu dorinţa de a obţine mai mult de la mine, şi nu să obţin de la alţii ceea ce vreau eu. Altfel spus, să-mi realizez visele şi să-mi construiesc cariera pe "spatele" altora. Şi aici trebuie să recunosc că jumătate din cele reuşite până acum, le-am reuşit datorită oamenilor care au avut încredere în mine, datorită prietenilor care m-au ajutat, datorită necunoscuţilor, care au spus o vorba bună pentru mine.

De ce trebuie să te crezi fericit atunci când prietenii te lasă? De ce trebuie să zâmbeşti atunci când de fapt ai motive să plângi?  Pentru că tu îţi poţi ghida singur viaţa. Tu te poţi face din nou fericit, după ce ai fost trist, tu poţi zâmbi, după ce ai plâns. TU ÎŢI IUBEŞTI VIAŢA ŞI MEREU ÎI ZÂMBEŞTI!

3 comentarii:

Dina-Dumitriţa spunea...

Corect Vicky, nu trebuie să te laşi drept pradă mâinilor "lacome" şi să le dai un bun exemplu celor din jur, precum nouă la toţi cei care te cunoaştem şi nu numai( celora care te vor cunoaşte în realitate şi persoanelor care citesc postările tale pe blog).
Sunt fericită pentru că te cunosc scumpo! :*

viky spunea...

Mutumesc mult scumpa mea. Si eu sunt bucuroasa ca va cunosc si ca va am ca colege si prietene.

Ion Prodan spunea...

Frumos, bravo! :)