duminică, 12 septembrie 2010

Oameni trişti...

Merg pe-acelaşi drum,
Şi-apar în calea mea
Oamenii pe care i-am văzut şi ieri.
Oamenii copaci goi goluţi,
Copacul trist de toamnă.
Continuă să fie aşa
Căci au aceleaşi feţe,
Au acelaşi zâmbet,
Au uitat să-şi schimbe melodrama vieţii.

Se plimbă ei, mă plimb şi eu
Sub cerul roşiatic,
E straniu să te simţi aşa
În propria ta casă,
Călcând pe proriul tău pământ,
Fiind acuzat de vrăjmaşul cu nume plăpând!

Nu mi-e frică de cerul roşietic,
Dar mi-e frică de "oamenii şmecheri"
Nelinişte-i în sufletul meu,
Şi mă frământă aceeaşi întrebare,
Ce va fi pe plaiul meu, peste doar o lună?

Niciun comentariu: