sâmbătă, 16 octombrie 2010

Tinerii de la „Democraţia Acasă” luptă pentru rezolvarea definitivă a "cazului Goma"!

După ce un grup de tineri de la Chişinău printr-o nota de protest, adresată Preşedintelui interimar al Republicii Moldova,dl Mihai Ghimpu şi Ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, dl Iurie Leancă, scriitorul Paul Goma, aadresând un mesaj de încurajare tinerilor de la „Democraţia Acasă” (DA). Tinerii au condamnat recent gestul laş al autorităţilor de la Chişinău de a nu-i acorda cetăţenia Republicii Moldova lui Paul Goma şi familiei sale, blocându-i astfel revenirea ACASA, programata la 2 octombrie 2010.

În legătură cu încercarea tinerilor de la DA de a elucida „cazul Goma”, scriitorul a conchis următoarele: „Nu ştiu dacă acţiunea junilor-tineri va avea vreun efect benefic asupra situaţiei mele. Bănuiesc însă ceva tulburări în schema guvernamentală, măcar reajustări privitoare la tovarăşul Leancă, „moldovean de-al nostru” până în rărunchii grecianinei, trădătoarea material-didactic”.

Tinerii de la „Democraţia Acasă” (DA), mai precizează în mod repetat că, în cazul în care Preşedintele interimar, Mihai Ghimpu şi ministrul de Externe, Iurie Leanca nu vor răspunde la întrebările puse în Nota de protest, în termenele prevăzute de lege, Mişcarea tinerilor participanţi la evenimentele din 7 aprilie 2009, îi va acţiona în judecată şi va continua să apere drepturile conaţionalului Paul Goma şi demnitatea noastră naţională. Pâna la rezolvarea definitivă a "cazului Goma"!
Amintim că, peste 66 de ani de la plecare, abia la cea de-a 75-cea aniversare a scriitorului Paul Goma, trebuie să revină împreună cu familia sa, fiul şi soţia, în R.Moldova. Indiferenţa demonstrată de guvernare faţă de personalitatea Paul Goma, aceasta nu s-a întâmplat, dar motivele unei astfel de comportări trebuiesc descoperite.

Niciun comentariu: