sâmbătă, 4 decembrie 2010

Cele 5 motive- există riscul că vom fi guvernaţi de comunişti...


În campania electorală din acestă toamnă, partidele democratice declarau că de astă dată cu siguranţă îi vor învinge pe comunişti. Comuniştii însă declarau că vor aduce victoria asupra celora care au distrus "stabilitatea" construită de ei din greu, timp de 8 ani.  Peste o săptămână de la scrutinul din 28 noiembrie, nimic încă nu este clar, aşa cum speram să fie. Preşedintele PLDM declară că orice decizie va fi luată spre binele poporului. Dar cum vor reuşi, o dată ce societatea este scindată în două tabere. Unii nu-i vor pe democraţi la guvernare, alţii nu-i vor pe comunişti la guvernare. Cum vor reuşi să-i împace şi pe unii şi pe alţii? Preşedintele PD, Marian Lupu stă ascuns prin pădurice. Nu spune nici da, nici ba. După aceste anticipate, mai des face declaraţii Diacov decât Lupu. Chiar dacă se spune că PD ar fi gată să negocieze chiar şi cu comuniştii, eu vreau să sper că nu va fi aşa. Unul din motive ar fi că dacă Lupu ar accepta o alianţă cu comuniştii, atunci în zadar a fugit de la ei, dacă tot de ei se lasă cumpărat. În zadar a dat din coate şi a strigat în gura mare că trebuie să avem o guvernare democrată. De preşedintele PL numai zic nimic şi aşa se ştie...

  1. Din cele 2 partide democratice( PLDM, PD) niciuna nu declară, cum au declarat în campania electorală, că vor să debaraseze Moldova de comunism. Ni se face din ochi că totul va fi bine, dar există şanse minime ca aceştia să fie susţinuţi de comunişti;
  2. PCRM declară cu încredere că vrea să negocieze cu Partidul Democrat, iar Partidul Democra încă nu a reacţionat. Nu a spus nu...
  3. Vizita şefului administraţiei Prezidenţiale ruse, Serghei Narîşkin, sună dubioasă, mai ales că acest vrea să discute despre o alianţă dintre cele 4 partide care au intrat în Parlament;
  4. Voronin într-un interviu pentru presa rusă declară că se va adresa şi "nemernicilor din PLDM". Deci îi dă cineva deja din ochi;
  5. Discuţiile dintre partidele foste membre AIE nu sunt purtate în public şi mai ales, nu este organizată o discuţie unde să fie prezenţi toţi cei 3. Aşa cum oficialul rus va discuta cu fiecare partid în parte, în loc să organizeze o dezbatere dintre toate cele 4 partide, căci ăsta e scopul vizitei;

Un comentariu:

Anonim spunea...

А! Finally, got what I was looking for!! I definitely enjoying every little bit of it. Glad I stumbled into this article! smile I have you saved to check out new stuff you post.