miercuri, 1 decembrie 2010

Povestea lui Comunycă cel roşu

Vântul...vântul rece siberian l-a adus pe Comunycă în ţara libertăţii. Nu că acolo ar fi fost atât de rău, dar aici peste zeci de ani, se simte mai bine decât acasă, acolo în Siberia. Şi-a lăsat şi mama, şi tătăl în frig, pentru că îşi dorea libertate; căci ce fel de libertate poţi să ai când stai sub pălăria tatălui şi fusta mamei? Nu i-a fost greu să se adapteze la mediul nostru "moldovenesc"; să se împrietenească cu noii lui "conaţionali", nu i-a fost greu nici măcar să devină din ce în ce mai auzit şi ascultat. Odată , după ce ţinuse un discurs în faţa 'conaţionalilor', Comunycă şi-a spus în gând: Cât de ascultători pot fi moldovenii iştia, atunşi când li spun în versuri frunioase povestea lu’ babuşca. Am să-ni învăţ şi pi copchiii mei şi nepoţîi nei povestea asta...
În una din zile, când devenise om la care se închina mulţimea, când doamnele pentru 2 capici îi călcau cămăşile şi cravatele, când  intelectualitatea moldovenismului (românismului) era din ce în ce mai ignorată, Cosmunycă s-a aşezat comod pe canapeaua sa din oficiu şi a început să discute cu neamurile sale, printre care Stalin, Lenin şi Puşkin. 

Iaca voi v-aţi făcut misiunea tari ghini.(adresându-se celor 3) Aţi adus pobeda pi palma asta de pământ moldovenesc. Eu ştiu, da eu ştiu di şi voi l-aţi vrut...Hmmm, asta pentru că neamului nostru întotdeaună i-a plăcut sî pobedească pi şineva. Ei şi dacă tot avem prin preajmă din aşei pi care îi putem pobedi, di şi si nu  faşim? Amu o lună i-am adus şi pi mama, şi pi tata aişi. Da di şi să nu ni-i aduc, dacă tot îi ghini, toţi tac. Şi dacă or sî mai tacî, ap am sâ-l aduc şi pe moşniu’ şi pi voi trii. A sî vă găsăsc eu vreun loc di onoare… 

Gândurile lui Comunycă zburdau, zburdau de fericire. Chiar dăcă nu primise nici un răspuns de la persoanele apropiate, care stăteau atârnate la loc de cinste în biroul său. Tăceau, căci cuvântul şi-l spuseră la timpul lor, timpul lor potrivit. Se ridicase încet, încet din canapeaua-i preferată şi privi în depărtare, privi dealurile, câmpiile şi verdeţurile moldoveneşti şi-şi spuse:

Ei, cum sî nu-i iubeşti, cum sî nu-i vrei sî şie ai tăi. Eu, iaca, am cumpărat di la dânşâi poama cu 0,1 capişi şi asta pentru că, ştiţi voi,(se adresă din nou celor 3) ei se lasă uşor, foarte uşor cumpăraţi. Pi dânşîi repidi îi amăjeşti cu capişili. Am mai fost şi eu prin alti părţi, da aşă popor, încî n-am văzut. Tari, tari ascultători.(Boc-boc. Îl deranjase secretara sa, o domniţă de vreo 19 ani, care îi umplea sufletul de fericire şefului);

-Domnule Comuny, (aşa i se mai spunea) vă aşteaptă la întrare domnul Ion, primarul oraşului Basarabeasca. Spune că vrea să discute cu dv ceva.
-Şi anume?
-Nu ştiu. Cică vrea să vă comunice personal.
-Spuni-i sî vinî.
-Bine, dle Comuny.

Mai cu sfială şi teamă, intră şi Ion. Unul din primarii nu prea ascultători ai ‘naţiunii’. Păi cum să-l tot asculte pe Comuny, dacă din cauza neamului său, mama i-a murit . Cum să nu se împotrivească când îşi iubeşte atât de mult doinele şi cântecele de leagăn, învăţate în copilărie….

-Bună ziua (spuse cu voce caldă şi calmă)
-Bună zîua, tovarişi Ion, şi muscă ti-o adus la mini? (îi răspunse cu o voce rece)
-Nu e nici muscă, nici gâză, nu e nici un fel de gândac…Conştiinţa, propria-mi conştiinţa m-a făcut să mă târăi până la dumneata.
-Şi s-o mai întâmplat?
-Nimic şi de toate. Vi le-aş spune aici ca Luceafărul lui Eminescu, dar ştiu, ştiu că n-o să vă placă.
-Ghini cî ştii. Tu treşi mai repidi la delă. Şi vrei?
-Ce să vreau, domnule. Vreau, (făcu o pauză, de parcă se temu să spună ceea ce-i dorea sufletul şi inima de basarabean, dar o spuse încet, încet) vreau să vă rogcu permisiunea dv. …dacă se poate, miercurea viitoare să sărbătorim. Avem totul. Avem bani, avem dorinţă, avem sărbătoare.
-N-am înţeles. Ş-o za sărbătoari?
-Ziua noastră. E ziua noastră domnule.
-Ş-o za zî?
-A noastră…a noastră….aaaa….a Românilor!
-Cari români? (îl luă în râs) Ocupanţii şeia? Ş-o za zî? Îi zîua lor, nu şî a voastrî!( spuse cu înceredere Comuny) Poţi să ieşî. Fărî mini niş o sărbătoari. Fără mini niş o nuntă, niş un praznic…nică! Voi sînteţi maldaveni şi gata!

Cum poate să se împotrivească un biet subordonat? Cum poate să-i reproşeze nepotului unui dintre cei mai influenţi oameni de la cârma Kremlinului? Cum poţi să-i spui că te afli la tine acasă şi că ai dreptul să sărbătoreşti Ziua Românilor, când are la brâu mereu o armă cu gloanţe, un basarabean cu doua arme la uşă şi o armată întreagă la intrare?

-Fie-mi scuzată îndrăzneală, fie-mi scuzată…(o spuse Ion în timp ce închise uşa oficiului)

O fi moldoveanul atât de cuminte şi ascultător, dar nu şi de 1 decembrie. Aşa că Ion s-a făcut că plouă, s-a făcut că l-a asultat pe Comuny, dar, de fapt, împreună cu toţi ceilalţi moldoveni, cu rădăcini româneşti, au organizat în data de 1 decembrie, miercuri, o horă veselă, ca la moldoveni, de răsuna codrul de muzică şi tropăiturile moldovenilor dornici de horele şi tradiţiile moştenite.

Las acestă poveste să fie interpretată. Concluziile vi le faceţi singuri. Mulţumesc.

La mulţi ani, România! La mulţi ani, românii de pretutindeni!

Din rădăcini, copaci, păduri şi flori
Te naşti şi te vei naşte
Popor român vioi.
Te lupţi şi se luptară
Cu tine mulţi barbari,
Dar dragostea de ţară
E unicul tău dar.
Ţi-au scuturat duşmanii
Şi frunzele, şi roadele,
Tu-ai înverzit, ai dat naştere
Românului, ce te cântă astăzi.
Te-ai chinuit cu geruri,
Ţi-a fost şi frig, şi foame,
Dar dragostea de Patrie
E unica ta alinare.
Ţi-au furat veşminte,
Ţi-au furat pământ,
Dar dragostea de mamă,
E unicul tău lucru sfânt.
Te-au vândut, te-au cumpărat,
Ai luptat pentru libertate…
Ce pot să-ţi dăruiesc acum?
Acum când e sărbătoare?
Doar dacă dulci cuvinte
Din graiul meu matern
La mulţi ani, Românie!
La mulţi ani, române!

2 comentarii:

Anonim spunea...

This was a nice article to read, thank you for sharing it.

viky spunea...

Mulţumesc :)