miercuri, 8 decembrie 2010

PR-ul politic şi comunicarea de criză în Republica Moldova

Eşecurile alegerilor şi referendumului din ultimul an, ne-au demonstrat cât de uşor se lasă societatea noastră influienţată de sloganele şi promisiunile actorilor politici lansaţi pe scena politică din Republica Moldova. Chiar şi la alegerile anticipate din 28 noiembrie, au trecut pragul electoral partidele care au investit mult în crearea unei imagini pozitive a partidului; difuzarea unor spoturi publicitare convingătoare prin intermediul canalelor media vizuale; lansarea unor slogane şi organizarea unor evenimente cu participarea simpatizanţilor acelui partid, care ar creşte credibilitatea că partidul va accede în Parlament. Tocmai aceste aspecte le abordează în cartea sa, autoarea cărţii PR-ul politic şi comunicarea de criză în Republica Moldova (2009-2010), jurnalistul, politologul şi doctorul în ştiinţe politice, conferenţiar universitar Aurelia Peru-Balan.

Studiul monografic nu prezintă şi analizează doar situaţia politică  a Republicii Moldova din ultimul an, ci aduce o amplă informaţie despre campaniile electorale şi succesul- insuccesul acestora din alte ţări ale lumii, precum America, Franţa, România. Informaţiile nu sunt doar prezentate, ci atribuite situaţiei electorale din republică. Autoarea într-un volum de 105 pagini, a reuşit să înglobeze un şir de secrete dezvăluite de savanţii lumii, care au definit PR-ul politic, atunci când în Moldova, acesta abia se face simţit. În primele două capitole, tocmai acest aspect este descris, astfel citituror are posibilitatea de a cunoşte mai mult despre noţiunea, practicitatea şi utilitatea PR-ului politic. De altfel, cum am putea să vorbim despre prezenţa PR-ului politic în RM, dacă nu am fi la curent cu evoluţia PR-ului în alte ţări, care au o experienţă mai vastă în acest sens.

Capitolul III, întitulat Resursele PR-ului şi ale publicităţii politice în alegerile parlamentare-2009(5 aprilie şi 29 iulie) din RM( Studiu de caz), politologul Aurelia Peru-Balan analizează "paşii" partidelor şi a politicienilor din Moldova spre "cucerirea" electoratului; eşecurile şi gafele acestora; programele electorale; discursurile liderilor politici;(retorica celor mai vizibile partide); spoturile publicitare; evenimentele organizate cu tentă electorală; relatarea în detaliu a acţiunilor PR şi efectul lor asupra electoratului;

 În capitolul IV,autoarea comunică despre cele 3 referendumuri organizate de la obţinerea independenţei, panăla ultimul referendum din 5 septembrie. Astfel, sunt prezentate conţinuturile şi scopurile acestora, cât şi succesul pe care l-au obţinut. De asemenea este specificată prezenţa zvonurilor în campaniile electorale şi avantajele acestora. În capitolul V este prezentat un studiu de caz, de astă dată, privind referendumul din 5 septembrie; mobilizarea electoratului; "Scandalul Mocanu"; etc.


 Bibliografia voluminoasă a  cărţii demonstrează faptul că Aurelia Peru-Balan s-a informat şi a adus cititorului toate sursele posibile şi utile, aş spune, nu doar cititorului simplu, ci şi politicienilor de astăzi şi de mâine. PR-ul politic şi comunicarea de criză din Republica Moldova este cartea care poate fi, nu doar o biblie a politicianului şi a alegătorilui; ( în cazul politicianului pentru a "seduce" electoratul, iar în cazul alegătorului, pentru a nu se lăsa "cumpărat" de vorbele adesea goale a politicienilor), acesta carte va fi încă o filă din istoria şi adevărul trăit de politicieni şi electoratul moldovenesc în perioada 2009-2010. Cartea va fi un izvor cu apă limpede, care va educa alte generaţii de politicieni şi alegători, care poate nu vor comite greşelile celor de astăzi.

Sper că datorită acestui material, am reuşit să vă trezesc interes, pentru a căuta şi a primi plăcerea de a  lectura această carte.

Niciun comentariu: