luni, 7 martie 2011

E ziua ta FEMEIE! (INTERVIU)

LIBERA -- De ziua ta FEMEIE, am decis să aflu de la bărbaţi semnificaţia zilei de 8 martie pentru ei. Unul dintre intervievaţii mei este un blogger din Republica Moldova, zic eu destul de renumit, Andrei Fornea. Iată care sunt răspunsurile acestuia la întrebările mele:


LIBERA: 8 martie-ziua mamelor sau a tuturor femeilor?


Chiar dacă mamele sunt cele care merită în primul rând apreciate de 8 martie, consider că e o zi a tuturor femeilor. Dacă fetele sunt felicitate pentru zâmbetul şi gingaşia lor, mamele pentru faptul ca ne-au facut să existăm, o ocazie şi mai bună pentru a le mulţumi sincer încă odată.

LIBERA: Pe cine de obicei feliciţi şi dacă feliciţi de 8 martie?

Absolut toate persoanele de sex feminin care mi-au fost alături în ultimul an, fie rude, fie persoane pe care pur şi simplu le apreciez pentru ceea ce fac. Recunosc că familia a avut mereu prioritate, de aceea merită cele mai calde cuvinte, urmate de alte fiinţe dragi, pe care am ocazia să le felicit pentru ca într-un fel sau altul, mă rabdă.

LIBERA: Cum crezi, care e cel mai frumos cadou pentru o femeie?

Dincolo de sentimentul dulce care spune că atenţia contează, cred că orice femeie trebuie surprinsă cât mai plăcut posibil. Mi-a fost greu să înţeleg dacă o simplă floare vie şi renăscută din iarna grea, poate să provoace cele mai plăcute sentimente unei fete. Probabil dorinţa mare de a le mulţumi aduce după sine şi idei mai mari de a le felicita. Cred că o zi fără nici o grijă, cu mincare bună făcută de un bărbat, alături de o floare la fiecare masă, ar fi cel mai frumos cadou. 

LIBERA: Ce apreciezi cel mai mult la o femeie?

Simplitatea. Fără nici o remuşcare şi cu maximă sinceritate, e o calitate care a început să lipseasca la fete, sau căreia acestea nu le mai dă importanţă. Deci fiţi simple şi sincere fetelor, o să apreciem şi mai tare!

LIBERA: Un mic mesaj de felicitare pentru toate femeile.

Nu uitaţi că fără de voi, nu are cine sa ne mai provoace zâmbet. Vă iubim chiar şi pentru ceea ce nu faceţi. Să aveţi o primavară caldă în suflet!

Niciun comentariu: