joi, 17 martie 2011

EVENIMENT// Zilele Basarabiei pe ambele maluri ale Prutului

LIBERA-- În perioada 24-29 martie 2011, pe cele două maluri ale Prutului vor avea loc manifestări culturale sub genericul Festivalul Zilele Basarabiei, menite să marcheze 93 de ani de la Unirea Basarabiei cu Ţara, relatează Serviciul de Presa al ICR.

Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Ţării,  sprijină organizarea unei serii de evenimente culturale dedicate acestui moment istoric, în centrele universitare din Bucureşti, Timişoara, Galaţi şi Iaşi. ICR în parteneriat cu Forul Democrat al Românilor din Moldova organizează în data de 26 martie, ora 16.00, la Ginta Latina - centru de cultură, artă şi teatru din Chişinău, un concert extraordinar intitulat Cântece care ne-au însoţit istoria, susţinut de Grigore Leşe şi Grupul Iza din Maramureş.

Programul continuă la Bălţi pe 27 martie, ora 18.00,  cu spectacolul folcloric susţinut de Margareta Clipa, Dinu Iancu Sălăjanu şi grupul folcloric „Teleormanul”, acompaniaţi de orchestra „Mugurelul” din Chişinău, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“. Pe 29 martie, ora 18.00, la Chişinău are loc spectacolul de poezie „Dor de Eminescu“, susţinut de Ion Caramitru, cu acompaniamentul clarinetistului Aurelian-Octav Popa, eveniment organizat în parteneriat cu Universitatea „Alecu Russo“ din Bălţi.

Detalii despre program: www.icr.ro/zilele_basarabiei2011


Niciun comentariu: