miercuri, 1 iunie 2011

5 lecţii învăţate folosind maşina timpului



Mă întorc în trecut şi am doar 3 ani, e noapte, eu plâng, strig, fugim, ne ascundem cu mama. Nu ştiu de ce şi care e soluţia. Mama aşteaptă noaptea magică, când eu voi dormi ca un copil liniştită în dormitorul meu, speră că nu voi mai plânge, că nu vom mai alerga prin ploaie, căutând un adăpost. Şi toată viaţa ei speră.

Mă întorc în prezent  şi îmi spun că în viaţă nu trebuie doar să aştepţi momentul, în viaţă trebuie să acţionezi, pentru că dacă nu o faci tu, n-o va face nimeni pentru tine niciodată.

Mă întorc în trecut şi am 8 ani, merg pentru prima dată la şcoală, devin elevă, dar nu sunt dusă de mânuţă de mama, pentru că mama e plecată după o altă soluţie, soluţia existenţei mele fizice, uitând însă că eu aveam nevoie şi de o susţinere spitiruală. O petrec plângând, o aştept...

Mă întorc în prezent şi accept decizia ei, dar îmi spun că niciodată nu-mi voi lasă copii departe de mine, pentru că ei mereu au nevoie de afecţiunea mamei, sfatul, lauda şi ocara ei, cel puţin în copilărie.

Mă întorc în trecut şi am 12 ani, sunt pe puntea dintre copilărie şi adolescenţă. N-am prea mulţi prieteni, sunt timidă, la şcoală nu sunt eminentă aşa cum şi-ar dori bunica. Descoper eu şi alţii că pot şi că-mi place să când. Urc pe scenă.

Mă întorc în prezent şi îmi dau seama că  singurătate, orice eşec, orice dezamăgire, orice început este preţios pentru că datorită lor te transformi, pentru că datorită experienţelor eşti un om din plastilină a cărui imagine experioară şi interioară e într-o permanentă schimbare.

Mă întorc în trecut şi am 16 ani, cred că sunt suficient de matură şi vreau să evadez. După micile dezamăgiri în "dragoste" îmi doresc să cunosc alte tărâmuri. Însă, mama stă la semafor şi nu-mi permite să traversez. Trăiesc alte momente pline de eşec, bucurie, succes, dezamăgiri....

Mă întorc în prezent şi îmi spun că cât de mici n-am fi pentru părinţi, cred că tre să ne lăsăm duşi de valul dorinţei de a cunoaşte un altceva. Acum, n-o judec pe mama, chiar dacă ştiu că astăzi viaţa mea ar fi arătat alfel.


Mă întorc în trecut şi am 20 ani, aştept cu nerăbdare să termin liceul şi să devin studentă, dorindu-mi să nu mai dau ochii cu invidioşii şi cu duşmanii cărora nu le-am dansat pe melodia lor.

Mă întorc în prezent şi îmi spun că la orice colţ, la orice pas făcut, există mereu un cineva care-ţi va pune piedici. Nu contează unde eşti, cine eşti, ce ai reuşit ce ce-ţi propui să faci, lumea e bună şi rea. Mai des rea, pentru că nu te supui, pentru că se cred mai buni decât tine şi dacă sunt mai buni, atunci cred ei că trebuie să te supui.
***
Am 21 de ani şi preţuiesc orice eşec pentru că datorită lui, mi-am trezit dorinţa de a lupta, de a obţine victorie. Preţuiesc orice realizare, cât de mică n-ar fi, pentru că aceasta mă motivează să caut, să risc, să descoper. Preţuiesc orice moment de tristeţe, singurătate, pentru că datorită lor, vine muza şi dorinţa de a profita de ele şi nu ele de mine. Preţuiesc orice moment de bucurie, pentru că în momentele grele am la ce să mă gândesc, ce să-mi amintesc, am la ce să sper...


În orice eşec găseşte un avantaj şi doar atunci, eşecul nu va mai fi eşec, pentru că vei fi mai puternic decât acest eşec. LUPTĂ cu tine însuţi şi ÎNVAŢĂ de la timp!




Ideea articolului preluat de aici


8 comentarii:

Iasi spunea...

Buna ziua
Numele meu este Constantin Iacob si as dori sa facem un schimb de linkuri - 3 way link exchange - in sensul ca eu voi pune linkul dumneavoastra pe http://anunturi-iasi.blogspot.com/ iar dumneavoastra imi adaugati un link catre http://iasi365.com cu titlul Iasi (fara diacritice)
Astept raspuns de la dumneavoastra indiferent daca acesta este pozitiv sau negativ
Va multumesc anticipat si va doresc multa sanatate si toate cele bune.

viky spunea...

Buna ziua!
Da, desigur, accept. Am si adaugat blogul in lista.
Multumesc pentru vizită si numai bine!!!

octav79 spunea...

LIBERA, m-a impresionat sinceritatea cu care scrii despre tine. Putine domnisoare pot vorbi atit de deschis despre viata lor si a parintilor.

viky spunea...

Multumesc

alina spunea...

ai o mama care a suferit
sint deacord cu tine ca timpul lecuieste si invata

viky spunea...

exact!

Anunturi spunea...

Buna ziua,

As dorii sa stiu daca sunteti interesat de un schimb de link/post.

Indiferent de raspuns astept email la office@online-anunturi.com .

( In cazul in care sunteti de acord va rog sa treceti link-ul: http://www.online-anunturi.com cu numele Anunturi

O zi buna.

viky spunea...

Ok! Il adaug in blogroll-ul meu, cu conditia ca veti face acelasi lucru.

Succes!