sâmbătă, 11 iunie 2011

De luni nu voi mai fi cea de duminică

Se schimbă anotimpurile sufletului meu. Am 365 de anotimpuri, 365 de zile de fum pe care nu-l mai suport, 365 de zile gust din roua dimineţii, 365 de zile admir curcubeul care mă blochează într-un univers poate care nu va exista niciodată, dar care toţuşi mă face să zbor...să zbor în timp spre curcubeul visurilor mele.

Sunt un fir de aţă care-şi coase din amintiri, din vise, din dorinţe un veşmânt frumos, care îl va purta când va fi îndrăgostită de el, când el va bate la uşa sufletului meu, când el va găsi cheia labirintului, când el va aprinde lumânarea speranţei, când el va aduce ploaia, pentru că să-mi spele tristeţea celor 365 de anotimpuri de aşteptare.

Vreau ca el să fie izvorul care îmi va potoli setea de căutare. Aş vrea ca el să fie tocmai acea iluzie pe care mi-am construit-o. Vreau ca el să fie frunza căzătoare, floarea înfloritoare, ploaiea şi furtuna, ninsoarea şi gerul, vreau să-nţeleagă, să descopere cele 365 de anotimpuri...

În aşteptarea duelului amoros în care dragostea va învinge, aştern pe rafturile sufletului meu încă o carte scrisă astăzi, dar care redă sentimentul de ieri şi dorinţa de mâine. De luni nu voi mai fi cea de dumincă.

Trandafirul sufletului meu

Trandafirul sufletul meu creşte. Cresc spinii care-mi înghimpă naivitatea, care-mi însângerează şi-mi colorează sentimentele cu roşul dragostei. Petalele îmi sunt buzele care nu sunt mirosite, nici admirate. Trandafirul sufletului meu este udat doar cu speranţele zilei de mâine. El, trandafirul crede că mâine, poate în unul din anotimpurile anului va fi dăruit unui alt trandafir a cărui suflet este colorat în roşul dragostei.

Îşi ascunde oglinda sufletului cu o plapumă roşie, căci se vrea descoperită. Nu-şi impune frumuseţea, mirosul, farmecul, căci el trebuie să-şi dorească să arunce plapuma de pe oglinda sufletului şi să savureze din ceea ce a creat Dumnezeu şi  a fost modelat de circumstanţele vieţii.

Trandafirul sufletului meu creşte, se ofeleşte, dar trăieşte în mine şi asta mă face să continui căutarea, dar să nu-mi dezgolesc nici oglinda sufletului şi nici cea a chipului, nici cea a trupului. Trandafirul se vrea dezgolit doar de el, căci doar el ştie să dezgolească cu atenţie, încetul cu încetul, din dorinţa de a mirosi şi a fi mirosit...

Orbiţi sunt totuşi trandafirii timpurilor noastre sau trandafirul meu este prea naiv, refuzând atâţia trandafiri? Ori de câte ori, spinii trandafirului mă înghimpă, fug de trandafirul care încearcă să-mi ia plapuma de pe chip....De câte ori am fugit...niciodată n-am regretat acea fuga, pentru că visul de a fi descoperită doar de un el cu acelaşi trandafir roşu în suflet mă face puternică.

 Tu, trandafir, nu ştii că te aştept şi poate nu vei şti niciodată. Poate coincidenţele vieţii te vor face să-ţi îndrepţi privirea spre oglinda sufletului meu deja dezgolită de un alt trandafir. Atunci va fi târziu....va fi târziu....

Masca iubirii

De când privirile noastre au fost unite de nişte stropi de clipe preţioase, de atunci port masca iubirii pe chip. Îmi ascund privirea, căci mă tem să nu-şi dea seama. Nu vreau să fie el victima mea, căci eu sunt deja victima lui. Şi cum să lupt pentru  o comoară pentru care n-am bani s-o cumpăr? Aş scoate această mască a iubirii de pe chip, dar mă tem că el nu-şi doreşte să mai admire nişte priviri care se topesc din cauza căldurei unei iubiri neîmpărtăşite.

Masca iubirii mele naşte îmbinări de cuvinte care sunt citite doar de străinii care şi-au pus aceeaşi mască pe faţă. El nu va citi niciodată aceste rânduri, pentru că chiar dacă le va citi, nu va şti că-i aparţin. Îi aparţine timpul meu, valul de gânduri, visele nopţii, pentru el port masca iubirii....

Vreau să se apropie de mine, fără să-şi dea seama, să mă vada ca o necunoscută, dar pe care zi de zi descoperind-o să-şi dorească mult mai mult, să-şi dorească să-mi scoată masca iubirii şi să se topească în apa pură a ochilor mei, care sclipesc pentru dragostea ce am purtat-o pentru el, pentru dragostea care am ascuns-o după mască, pentru dragostea care el a reuşit s-o descopere în mine, s-o trezească.

Dacă el nu va veni niciodată, dacă va găsi o altă ladă plină cu comori, tot am să mai port masca iubirii. Am să-mi mai pun una, şi încă una, îndepărtându-mă astfel de el, cel care nu va reuşi niciodată să distrugă distanţa pe care ne-am creat-o ambii. Eu pentru că m-am ascuns după mască, el pentru că nu a văzut niciodată cine se ascunde după mască....

Încă nu-ţi spun adio, încă nu-mi scot masca, dar sunt din ce în ce mai aproape de momentele pe care le visez, visez să-ţi văd ochii prin masca dragostei.


4 comentarii:

Anonim spunea...

exhibitionism

viky spunea...

Concluzie gresita Anonim :)

Anonim spunea...

nimfetism

viky spunea...

?