vineri, 29 iulie 2011

Gânduri de pe insulă...(Jurnalul ei)

Stăm ambii pe insula aşteptării. Şi aşteptarea naşte gânduri neîmpărtăşite. Îl privesc şi mă întreb dacă merită el aceste călătorii, aşteptări, drumuri spre el, gânduri mângâiate de o privire indiferentă. Eu sunt ocupată cu el, iar el e ocupat cu altele călătorii, pe alte insule. Am mereu biletul spre acea călătorie şi aştept destinatarul să accepte invitaţia. Nu, nu-i voi spune ce vreau de la el. Pentru că continui să mă îndoiesc de ceea ce îmi poate oferi el, doar mie...Nu pot să bat la o uşă a cărei cheie nu este în vânzare. Mă alimentez din simple întâmplări, ciocniri ce nu mi-l aduc mai aproape. Şi totuşi, mai alergăm ambii pe tărâmul imaginaţiei mele....

Am bătut la alte uşi, pentru ca să fiu mai aproape de uşa lui...Nu cerşec şi nu sunt refuzată. N-aş vrea să învăţ neologisme pentru ca să-l cuceresc. N-am să-i zâmbesc, n-am să-l privesc, n-am să-l uimesc. Voi fi departe de el şi el departe de mine, aşa cum a fost. Poate ar trebui să accept această distanţă. Zi de zi, mă întreb, când va bate el la uşa mea...Bat, bat unii, dar imaginea lui mai zburdă prin sufletul meu încălzit de o speranţă...

Am un bilet spre o insulă. E insula inimii mele. El nu va descoperi niciodată priveliştea, mirosul florilor, căldura soarelui...Am început să accept această indiferenţă şi din propria dorinţă scot biletul la licitaţie!
Ce aştept eu? Nu prea mulţi cumpărători. Unul, doi, trei...Poate aşa îndrăznesc să-i descoper pe fiecare în parte. Şi n-am să cer ceva în schimb. Vreau doar să simt, să simt că e cel pe care îl aştept, căutând în tăcere.

Călătoria pe insula inimii mele continuă şi ploile din trecut aduc curcubeul pe cer...

Niciun comentariu: