sâmbătă, 30 iulie 2011

"Trăieşte clipa" -Saul Bellow


"Trăieşte clipa" -Saul Bellow este următoarea carte citită din lista mea de cărţi virtuale, recomandată de o prietenă. Am să încerc să vă povestesc în linii generale despre această carte.

Autorul redă povestea unui bărbat trecut de 40 de ani, numit Wilhelm. Are 2 copii, este căsătorit, dar totodată divorţat, pentru că îşi doreşte să obţină divorţul de la soţia sa Margareta, pentru a se căsători cu Olive, femeia de care se îndrăgostise. Locuieşte la un hotel din New York împreună cu tatăl său. Renunţă la serviciul pe care îl avuse şi datorită căruia o cunoscuse pe Olive. Se lasă influenţat de Tamkin, doctorul care-l hipnotizează şi reuşeşte să-l convingă să-şi bage ultimii bani într-o afacere. Până la urmă pierde toţi banii. Se crede un ghionist, care vrea să-şi schimbe cu orice preţ viaţa. Îşi doreşte un nou început. 

"După multă gîndire, ezitare şi dialog cu sine însuşi, invariabil apuca tocmai pe calea pe care o respinsese de nenumărate ori. Istoria vieţii lui era compusă din zeci de asemenea hotărîri. Ajunsese la concluzia că ar fi o greşeală să plece la Hollywood, şi dus a fost. Luase hotărîrea să n-o ia de nevastă pe aceea care avea să-i fie soţie, şi ca atare fugi de acasă şi se însură. Era absolut decis să nu-si investească averea în speculaţiile lui Tamkin, după care îi dăduse acestuia un cec".

Este un bărbat care regretă tot ceea ce a făcut în trecut. Faptul că a renunţat să-şi continuie studiile şi că a plecat de lângă părinţi, visând să devină artist de cinema. Mama murise, iar tatăl chiar dacă avea suficienţi bani, refuza să-l ajute, mereu sugerându-i să-şi rezolve singur problemele sale financiare.

Wilhelm nu-i apreciază pe cei bogaţi şi de fapt el nu-şi doreşte ca toţi ceilalţi să fie bogat. Îşi doreşte să aibă banii necesari pentru ca să nu-l mai roage pe tatăl său să-l ajute, pentru că banii, crede el, îi pot aduce liniştea. 

Sfârşitul e că Wilhelm, totuşi plânge! Îşi exteriorizează tristeţea, nu-şi mai ascunde durerea aşa cum o făcea...

 "0, Doamne, se rugă Wilhelm. Scoate-mă din necazurile astea. Scapă-mă de gîndurile mele şi ajută-mă să fac ceva bun. Imi pare rău că am pierdut atîta timp. Ajută-mă să ies din încurcături şi să încep o viaţă nouă. Fiindcă m-am încurcat foarte rău. Fie-ţi milă".

"În ziua de azi atîţia oameni sînt cuprinşi de boala cinismului. Nimeni nu părea mulţumit, şi pe Wilhelm îl cutremura cinismul celor care reuşiseră în viaţă. Cinismul era hrana tuturor. Şi ironia. Poate că nu se putea altfel. Ba poate era chiar necesar. Totuşi, Wilhelm se temea de cinism din tot sufletul. Ori de cîte ori era prea obosit seara, punea asta pe seama cinismului. Prea mulţi se aflau în treabă pe lumea asta! Prea multă falsitate! Avea mai mulţi termeni la îndemînă cînd dorea să explice efectul pe care morbul îl avea asupra lui: Găinării! Scîrnăvii! Aglomerare! exclama în sinea sa. Impostură! Crimă ! Faceţi jocul! Vax!".

"Sînt prea puţine lucrurile pe care omul le poate schimba după plac. Nu-şi poate schimba nici plămînii, nici nervii, nici constituţia, nici tem-peramentul. Nu sînt sub controlul lui. Cînd e tînăr, puternic, impulsiv şi nesatisfacut de cum curg lucrurile, ar vrea să schimbe ordinea lor ca să arate tuturor cît e el de liber. Dar nu poate nici să răstoarne guvernul, nici să se nască altul; are doar puţine hicruri de schimbat şi, cine ştie, poate presimţirea că în fond nu te poţi schimba".

"Adoră banii. Banii cei sfinţi! Banii cei frumoşi. în ziua de azi oamenii nu se mai pricep la nimic altceva în afară de bani. Dacă n-ai bani, eşti un maimuţoi, ojucărie a sorţii! Trebuie aproape să-ţi ceri scuze pentru faptul că mai eşti încă pe faţa pămîntului. Te iau drept ageamiu. E o lume a afacerilor. Numai de ar putea găsi o cale de scăpare".


"Toată lumea semăna cu figurile de pe cărţile de joc, cu susul înjos din orice parte le-ai privi. Fiecare personalitate publică avea o nevroză. Cei mai nebuni erau oamenii de afaceri, clasa afaceriş-tilor lipsiţi de inimă, fluşturatici, neserioşi, care conduceau America cu lipsa lor de maniere, cu minciunile lor îndrăzneţe şi cuvintele absurde pe care nimeni nu le putea crede. Erau mai nebuni decît toţi ceilalţi. Ei răspîndeau ciuma".

"— Eu lucrez cel mai bine fără onorariu, spuse doctorul Tamkin. Atunci cînd îmi place ceva. Fără răsplată financiară. Mă sustrag influenţei sociale. In special celei a banilor. Caut compensaţia spirituală. Să-i fac pe oameni să trăiască în clipa de faţă. Universul real. Acesta este momentul prezent. Trecutul nu ne foloseşte la nimic. Viitorul e plin de nelinişte. Numai prezentul este real — clipa. Trăieşte-ţi clipa".

"— Aici, în pieptul acesta - al meu, al tău, al oncui -, nu e numai un singur suflet. Sînt mai multe. Dar două sînt mai importante, cel adevărat şi cel fals. Acum, fii atent! Fiecare îşi dă scama că trebuie să iubească ceva sau pe cineva. Simte că trebuie să se exprrme. „De nu poţi iubi, ce eşti?" Pricepi?

— Da, doctore, cred că da, spuse Wilhelm ascultînd, cam sceptic, dar cu atenţie totuşi.
—„Ce eşti?" Nimic. Acesta-i răspunsul. Nimic. In străfundurile sufletului, nimic ! Aşa că, bineînţeles, neputînd îndura, vrei să devii Ceva, şi-atunci încerci. Dar în loc să fie acest Ceva, omu] se descurcă pe searna celorlalţi. Nu poţi să fii chiar atît de strict cu tine însuţi. Trebuie să iubeşti puţin. Ca atunci cînd îţi iei un cîinc (Forfecuţă!) sau dai bani pentru o acţiune de binefacere. Asta nu înseamnă dra-goste, nu-i aşa? Ce-i atunci? Egoism, pur şi sirnplu. Un mod de a iubi sufletul cel fals. Vanitate. Vanitate, numai atîta. Şi conveni-enţe. Interesul sufletului fals e una cu interesul vieţii sociale, al mecanismului societăţii. Asta e principala tragedie a vieţii omului. Ah, e teribil! Teribil! Nu eşti liber. Propriul tău trădător se află în tine şi te vinde. Trebuie să-l asculţi ca un sclav. Te face să trudeşti ca o vită. Şi pentru ce? Pentru cine?
— Da, pentru ce ? Cuvintele doctorului îi pătrunseseră adînc în suflet. Sînt de acord, spuse el. Cînd ne eliberăm?
— Totul e să menţii maşinăria în mişcare. Sufletul cel adevărat este cel care plăteşte oalele sparte. Suferă şi se îmbolnăveşte şi înţelege că cel fals nu poate fi. iubit. Pentru că impostorul e mincinos. Sufletul cel adevărat iubeşte adevărul. Şi-atunci cînd sufletul cel adevărat simte astfel, vrea să-l ucidă pe cel fals. Dragostea s-a transformat în ură. Atunci devii periculos. Ucigaş. Trebuie să-l ucizi pe impostor.
— Şi-asta se întîmplă cu fiecare ? Doctorul răspunse simplu:
— Da, cu fiecare. Desigur, pentm a simplifica lucrurile, am vorbit de suflet; nu e un termen ştiinţific dar te ajută să înţelegi. Ori de ori cîte ori ucigaşul ucide, vrea să distrugă sufletul din el care l-a înşelat şi l-a chinuit. Cine e duşmanul lui? El însuşi. Şi iubitul lui? Tot el. Deci orice sinucidere este o crimă, şi orice crimă o sinucidere. E unul şi acelaşi fenomen. Biologic vorbind, sufletul fals fură energia celui autentic, ca un parazit, şi-l vlăguieşte. Asta se petrece inconştient".

"Natura cunoaşte nn smgur lucru, şi anume prezentul. Prezentul, prezentul, eternul prezent, ca un val mare, enorrn, uriaş — colosal, strălucitor şi frumos, plin de viaţă şi de moarte, urcînd pînă la cer, sălăşluind în mare. Trebuie să mergi în pas cu prezentul, cu clipa de faţă, cu măreţia..".

Un comentariu:

Anonim spunea...

Wow! At last I got a web site from where I be able to genuinely obtain
helpful data regarding my study and knowledge.


Have a look at my page: anti cellulite treatment