duminică, 9 octombrie 2011

Nebunia din versul Dianei Frumosu




umblu pe străzi cu alte ceruri
sub epidermă
şi caut viaţa
în tremurul Pacificului

"tăcerea din vid"

Scrie versuri din frageda copilărie, iar din 2008 a început  să scrie într-o nouă formulă care depăşea stadiul copilăriei. Din 2009 administrează blogul din-taceri.blogspot.com, unde îşi publică poemele şi textele. 
"Pe blog scriu o dată la 2-3 zile. Dacă nu e poezie, e jurnal. Dacă nu e jurnal, e despre cărţi. Sunt dependentă de el", spune Diana Frumosu. "Primul text pe care l-am scris a fost unul în rimă: „Rolul meu pe scena vieţii”, în care încercam să-mi descopăr anumite adevăruri cu privire la propria-mi existenţă", afirmă Diana. 

Sunt o ostatică pe viaţă,

Într-o lume numită Univers ?

Un firicel firav de aţă ?

Sau poate sunt un simplu vers? 
"Poemul e  o dezertare în gol. Construieşti, demolezi, ucizi, faci tot ce vrei. Dacă e să zic despre cantitate, am scris în jurul a două sute, dacă despre calitate, e mai dificil, pentru că pe zi ce trece, modul în care îmi apreciez textele în urma lecturii lor variază. Azi nu-mi mai plac textele pe care le-am scris doi ani în urmă, iar în primăvară s-ar putea să nu-mi mai placă ce scriu acum şi asta doar pentru că m-am obişnuit să vreau de fiecare dată tot mai mult. Gândirea mea evoluează şi diversitatea temelor creşte, se maturizează. Modul în care scriu, deci nu este unul stabil, ci se formează explorând forme noi", ne destăinuie Diana.

Este premianta mai multor concursuri din ţară şi de peste Prut.
"Nu e uşor să aleg, dar pentru că am stat zile întregi scriind aceleaşi pagini de câteva ori, decupând foi şi încercându-mi inspiraţia de pictoriţă, cel mai preţios premiu este cel obţinut în cadrul Concursului Republican de Cărţi Manuscrise organizat de Salonul Internaţional de carte pentru copii şi tineret în aprilie 2009. A fost primul meu premiu care m-a făcut să cred în mine şi să păşesc mult mai ferm decât o făceam de obicei", povesteşte Diana.

Primele poeme le-a publicat în 2009 în „Roua Stelară”. "Citisem la Centrul Academic Eminescu o poezie dedicată poetului, iar la fine s-a apropiat de mine un domn care mi-a spus că ar fi bine să scriu poezii fără a reproduce versuri din opera celui căruia îi dedic un text, când, de fapt, scopul meu a şi fost să creez un colaj cu rânduri din opera lui Eminescu împletite cu ale mele. Modul în care mi s-a adresat nu fusese tocmai cel mai frumos, de aceea, când am ieşit în stradă să traversez eram prea tulburată ca să mai aud ce se întâmplă. Venea troleibusul şi-am alergat să nu-l scap când în spatele meu un domn încerca să mă ajungă. Era domnul Dumitru Mircea, redactorul-şef de la „Roua Stelară”. Astfel, am trimis mai multe texte de ale mele spre publicare", adaugă Diana.

"La multe din concursurile la care am participat am cunoscut oameni care m-au susţinut, m-au invitat la diverse evenimente, mi-au publicat textele şi m-au încurajat. La Festivalul Internaţional de Poezie „Grigore Vieru” l-am cunoscut pe Nicolae Dabija, la Concursul de Cărţi Manuscrise am cunoscut-o pe Claudia Partole. O întâmplare plăcută a fost să-l cunosc şi pe poetul Mircea Bârsilă din România cu care, deşi am vorbit doar virtual, m-a ajutat să public în revista VERSUs/m, o revistă în paginile căreia nu mi-aş fi imaginat vreodată să ajung", spune cu mult entuziasm Diana Frumosu. 

Diana-între o lume reală şi ireală
"Realitatea uneori nu e cea mai potrivită sursă de inspiraţie. În poeme îmi reinventez lumea după propriu-mi plac. Prietena mea obişnuieşte să-mi zică că sunt nebună şi probabil aşa şi e. Îmi plac lucrurile anormale şi ideile neobişnuite. Când abia începeam să scriu, poeziile mele exprimau, în general, stare, acum însă, ceea ce scriu încadrează şi întâmplări, personaje exacte. Nu o veţi descoperi decât pe Diana şi lumea ei, nimic altceva", spune Diana.



Nebunia din versul Dianei
"Mamei şi celor care mă citesc pe blog le plac, pentru că mă înţeleg. Unii zic că sunt obsedată de moarte, alţii spun că o să-mi ies din minţi continuând aşa, dar mie-mi place. Prietenii şi mulţi dintre cei care mă cunosc mă încurajează chiar dacă uneori sunt mai dificilă. În clasa a 9-a, diriginta, care-mi era şi profesoară de română mi-a spus că nu-mi permite să merg la altă olimpiadă decât cea de română. Lecturile pe care mi le-a propus şi toate interpretările scrise în baza textelor poetice m-au adus aici", povesteşte Diana.


"Vreau un debut frumos"

"Cea mai reuşită lansare a unui volum de poezie e una pe care ai putea s-o obţii în cadrului unui concurs de poezie. Nu mă grăbesc. O carte de debut ar avea mai mult succes dacă ar fi un manuscris publicat din concurs, după care ai tot timpul înainte să-ţi publici cărţile de unul singur. Vreau un debut frumos", încheie Diana Frumosu.

Să nu iubeşti, femeie, poeţii




Să nu-i săruţi,
să nu-i laşi să stea lângă tine,
să nu dansezi, să nu bei şi să nu fumezi cu ei,
să nu le vorbeşti, să nu-i ajuţi,
să nu-i cauţi


Să nu faci dragoste cu ei
şi să nu te măriţi


Dacă îi laşi să intre în tine
când te dezbraci,
te cuibăreşti în penitenciar


Unii vor scrie despre carnea
şi pulpele tale


Alţii îţi vor divulga secretele
şi toate visele aiurite
de care ţi-e ruşine


Poeţii ca puii
îţi vor ciupi îndelung pieptul
până când vei fi un exponat poetic
şi toată viaţa din tine
se va scurge ca o apă de munte


Să nu-ţi fie milă de ei
şi să nu-i plângi, dar mai ales,
să nu ţi-i faci amanţi


S-ar putea ca într-o zi toată ţara
să citească ultimul poem scris de un henry X
şi în poemul acela să fii tu, anca Y


Femeie, să nu te culci în patul lor,
să nu-i iubeşti!



Noi nu ştiam că se moare





când ai murit nu ştiam ce ţi se întâmplă
eram primii oameni
şi nu ştiam că se moare
te-am lăsat să dormi câteva ore,
dar nu te-ai trezit nici în dimineaţa următoare

trei nopţi la rând am stat în braţele tale,
dar n-ai vrut să mă strângi
erai rece, te-am învelit, dar tot rece erai
faţa ta, mâinile, picioarele tale şi pieptul
se făceau albe

într-o zi ne-a plouat
te-am cărat la dos
şi-am adus flori să te faci bine,
dar nu te-ai făcut

erai ud

am înjurat tot ce urca la tine pe frunte
- de la primii stropi pînă la ultima furnică -
deodată n-am mai putut să te văd
şi-am plecat

noi nu ştiam că se moare

Autor poeme: Diana Frumosu



3 comentarii:

Napocel spunea...

Splendid! Toată consuderația Dianei pentru frumoasa-i ocupație și Victoria ai făcut foarte bine c-ai promovat-o aici

viky spunea...

Mulţumesc Napocel!

Napocel spunea...

Cu drag