luni, 7 noiembrie 2011

CĂRȚI ONLINE: ”Căsătoria” de Arhimandrit Vasilios Bacoianis

”Căsătoria nu poate să te facă fericit, dacă tu nu știi cum să devii fericit” (Cotidianul”, 14.7.1996).

Am primit această carte în dar de la un prieten de peste Prut. E prima carte scrisă de un Părinte pe care o citesc. Arhimandrit Vasilios Bacoianis, autorul cărții atrage publicul, pentru că prezintă teologia ortodoxă într-un mod simplu, limpede și viu. Adevărurile scrise în carte sunt compatibile cu valorile și educația pe care am primit-o de la părinți. Iar orice carte vine cu ceva nou prin tematica abordată și modul în care autorul încearcă să-i aducă cititorului, în cazul acestei cărți, importanța religiei, credinței în Dumnezeu în cautarea soțului/ soției și în viața după căsătorie. Este o carte care mi-a dat  niște lecții prin exemplele, statisticile și argumentele prezentate. V-o recomand!


Secretele alegerii, secretele bucuriei, secretele trăiniciei


”Familia nu este construită din mașini neînsuflețite, cărora le apeși butonul de pornire și toate merg ”ceas”, ci din oameni sensibili care sunt măcinați de patimi și de neputințe”.


”Femeia este ieșită din bărbat ( v. Facerea 2, 21), așadar acestuia îi lipsește ceva. El simte că are ceva lipsă și de aceea caută, cercetează, ca să afle partea lui pierdută. Dar și femeia, la rândul ei, caută să-și afle izvorul, locul, origineai ei. Și astfel, între ei există o căutare reciprocă, ascunsă, un magnetism îmbietor. Pe această ”taină” se sprijină căsătoria, ceea ce înseamnă că ea reprezintă completarea firească a bărbatului cu femeia”.


”Dumnezeu, ca să-l păzească pe om de pofta desfrânată (în afara nunții), a întemeiat căsătoria. Adică, dacă nu poți să-ți stăpânești trupul, ți se îngăduie să guști legitim plăcerea doar înăuntrul căsătoriei: pentru desfrânare, fiecare să aibă femeia lui ( I Corinteni 7, 2)”.
”Rabinii înțelepți sfătuiau: ”  Să ezitați mult înainte să vă alegeți soția! Să nu vă gândiți la frumusețe, căci aceasta trece. Gândiți-vă la familie!”


Trandafirul
Este frumos, dar are și ghimpi.  Cu toate acestea, nu-l aruncăm la gunoi, ci-l păstrăm în mâini, cu bucurie, pentru că nu ne legăm de țepi, ci de floarea și de mirosul lui plăcut. Să ne purtăm măcar în acest fel și cu semenul nostru, cu tovarușul nostru, care înseamnă ceva incomparabil mai mult decât neînsuflețitul trandafir. Măcar! Însă cu semenul, tovarușul nostru ne purtăm cu desăvârșire invers. Nu-i vedem frumusețile pe care le are, ci mărăcinii, neputințele lui. Și-l respingem atât de ușor!








7 comentarii:

MunteanUK spunea...

Într-adevăr, este o foarte bună carte cu câteva adevăruri fundamentale bine structurate...

...dar pe care cei mai mulţi le încălcăm :-(

Să dea Domnul ca mulţi cititori (inclusiv autoarea blogului :-) să pună în aplicare ce scrie îna ceastă folositoare cărticică!

viky spunea...

Așa e! Mulțumesc!

euthana spunea...

Ai cum sa o scanezi si sa o postezi pe blog?

Victoria Ungureanu spunea...

Euthana, dacă ai nevoie, sigur, aş putea să incerc. Spune-mi doar..

Anonim spunea...

cum as putea descarca cartea, multumesc

Anonim spunea...

CARTE SCRISA DE PR. VASILIOS BACOIANIS,
VIAŢA SFÂNTULUI SIMEON CEL DESCULŢ ŞI CU O SINGURĂ HAINĂ

ACEASTĂ CARTE O PUTEŢI CITI GRATUIT ACCESÂND LINKUL URMĂTOR:
https://drive.google.com/file/d/0B1J2Il060sZXRW05aGNpdjVUM0E/view

Sfântul Simeon „cel desculţ şi cu o singură haină” a trăit în Grecia secolului al XVI-lea, sub călcâiul greu al cuceritorilor otomani, care cunoşteau atunci clipele lor cele mai glorioase. La acest ascet neobişnuit, asprimea extremă a nevoinţelor (a purtat o singură rasă până la moarte, umblând desculţ fără a ţine seama de drum şi de anotimp) se îmbina cu tactul şi delicateţea sufletească proprii Ortodoxiei celei mai autentice. Fiind unul dintre mărturisitorii şi dascălii care au păstrat aprinsă făclia credinţei în cele mai grele vremuri ale Greciei, a ştiut să propovăduiască şi să transmită învăţătura creştină stârnind chiar respectul şi admiraţia cuceritorilor musulmani. Istoria sa plină de peripeţii şi de întâmplări minunate oferă exemple de atitudine creştină pentru tot felul de împrejurări ale vieţii.

Documentul unde este postata cartea se afla sub format PDF cu toate paginile numerotate si poate fi descarcat de oricine... chiar si copiat......

ACEASTĂ CARTE O PUTEŢI CITI GRATUIT ACCESÂND LINKUL URMĂTOR:
https://drive.google.com/file/d/0B1J2Il060sZXRW05aGNpdjVUM0E/view

Inna Samson spunea...

Salut! Va rog mult trimiteti-mi si mie Cartea Casatoria...e-mailul meu: inasamson89@gmail.com
Multumesc din suflet!