marți, 1 noiembrie 2011

CĂRŢI ONLINE: Dragostea din versul lui Adrian Păunescu

    ...
Iubiţi-vă,
Iubiţi-vă pe tunuri!
Iubiţi-vă până le veţi hodorogi,
Până le veţi scoate din funcţiune,
Iubiţi-vă aruncând din mâini
Tot ce vi se-ntâmplă s-aveţi în mâini,
Actele voastre, banii voştri, oglinzile,
Chiar şi această carte
Care nu are decât meritul
Că aparţine unui om
Care în viaţa lui, deşi n-a avut norocul 
Să facă dragoste pe niciun tun,
Când n-a dormit şi n-a scris,
A iubit
  ...
(Iubiţi-vă pe tunuri, 1981)



N-am numărat poemele pe care am reuşit să le văd cu ochii şi să le simt cu sufletul. Nu m-am uitat nici cât e ceasul, pentru că nu-mi doream să înregistrez un nou record presonal la capitolul citire. Mi-am dorit pur şi simplu să descoper dragostea din versul lui Adrian Păunescu şi probabil, şi dragostea din mine...

După ce am simţit mirosul poemelor şi vibraţiile inimii, dar în acelaşi timp şi a gândurilor, am înţeles că această comoară pe care am procurat-o  la un preţ promoţional de doar 30 lei, a fost o decizie corectă. De fapt, nu trebuie să ne pară rău de investiţiile pe care le facem în educarea noastră. Cartea este dascălul tău personal, este ca un psiholog care prin puterea cuvântului te face să te vezi pe tine printre acele sensuri, poveşti, simţiri şi personaje.

COPACI FĂRĂ PĂDURE

În povestea copacilor goi
Scârţâind într-o singură uşă
Este vorba de noi amândoi,
Este vorba de foc şi cenuşă.

Doi copaci fără frunze pe drum
După cum îi priveşte înaltul;
Doi copaci prin sărutul de scrum
Aplecându-se unul spre altul.

Spune-mi pădure cu frunza rară
Unde-i iubirea de astă vară;
Nu ştie iarna să se îndure
De noi, copacii fără pădure.

Toată vara au fost numai ploi
Şi-au fost stele în nopţi fără stele
Şi prin toamna şederii în noi
Cade ultima frunză pe ele.

În zadar către tine întind
Nişte crengi ce-mi fuseseră braţe:
Alte uşi se aud scârţâind
De tomnatecul vânt să se agaţe.

Nu mai suntem decât doi copaci,
Vor veni călători să ne tundă,
Vor lua crengi toţi copiii săraci
Pentru flacăra lor muribundă.

Şi chiar dacă mă vei mai iubi
Peste crivăţul iernii ce vine
Fără braţe, cu ochii pustii,
N-am să am ce întinde spre tine.
                                                Adrian Păunescu






2 comentarii:

Napocel spunea...

Paunescu, un maestru

viky spunea...

Cu adevărat! Poemele lui mă fac să iubesc şi mai mult iubirea din cuvânt!