marți, 22 noiembrie 2011

Clipe din trecut

 La îndemnul bunului meu prieten, Napocel, am decis să mă reîntorc în trecut şi să scriu despre copilărie.

Prima clipă din trecut pe care mi-o amintesc, având în suflet şi în gând detalii, e când aveam doar 3 ani. Plecasem împreună cu mama şi bunica la Volgograd, Rusia. Cea mai hazlie clipă din acea călătorie, pe care mi-o amintesc şi de care continuăm să zâmbim ori de câte ori ni-o amintim.

Ne reîntorceam din Rusia spre Chişinău. Şi pentru că Volgogradul e foarte departe de Chişinău, a trebuit să închierie o cameră la un hotel, pentru ca a doua zi să luăm un alt tren care ne ducea spre casă. Seara, luam masa, iar eu le-am dat gata, la cei 3 anişori pe buny şi mamy cu întrebarea: "Da ce dreaqu nu se mai porneşte trenul ăsta?!" :=))))

Vă daţi seama că această replică a devenit una de legendă pentru mine şi familia mea. La cei 3 ani, cu mare greu deosebeam care e trenul şi care o hotelul, dar n-am ezitat să-mi exprim indignarea. Cert e că vroiam să se pornească trenul spre casă... :=)))


Din clipele din trecut nu pot să n'o am în suflet pe buny, cea care a investit dragoste şi tot ce a făcut pentru mine a făcut-o din dragoste pentru drag. Păcat însă, că abia acum am început să înţeleg sacrificiul ei, sfaturile şi "răutatea ei" pe care o credeam atunci, dar care între timp a devenit necesară şi utilă.

Era o dramă, atunci când ajungeam să i-au masa. Nu ştiu cum şi de ce, dar mereu n-aveam poftă de mâncare, iar asta o supăra rău pe buny. Tot ce îmi plăcea să pap oricând şi oriunde erau dulciurile :=)), celelalte erau ca o oravă necesară  pe care  nu mi-o doream. Lipsa poftei de mâncare nu era unicul meu moft. La grădiniţă nici somnul nu-mi plăcea. Chiar şi aşa, eram suficient de plinuţă, vedeţi şi în pozele din acest articol.

N-am să uit clipele din trecute, de atunci când devenisem elevă. Începeam să mă adaptez cu noile mele responsabilităţi. Mama avuse grijă să-mi cumpere un ghezdănaş foarte fain, cu inscripţia personajele de la disneyland, iar eu gură cască l-am şi pictat din primele săptămâni. Pentru că eram obligaţi să scriem cu cerneală, aveam obiceiul să-mi iau cerneala cu mine şi iată că aşa am făcut-o. Aceeaşi soartă din acelaşi motiv le-au avut şi bluzele din clasele primare. Mare bătaie de cap pentru buny, dar şi un stress pe măsură  pentru mine,:D pentru că ştiam că buny, după orice gafă urma să îmi ţină lecţii de comportament.

E imposibil să uit vacanţele în care eram nevoită să scriu caligrafic, iar orice greşeală, avea ca consecinţă un nou caiet în  care trebuia să mă străduit să scriu de nota 10. Cele 12 pagini din caiet în care scriam texte din cartea de limbă română, erau pe atunci cea mai mare pedeapsă. Şantajele mamei, pe care le acceptam cu multă seriozitate mă făceau să mă chinui în cele 7 zile de vacanţă şi de fiecare dată să o iau de la capăt, pentru că mereu greşeam. Tot din anii claselor primare, ca orice copil mai agăţam câte un 2 la purtare sau la vreo lucrare şi astfel eram nevoită să ascund agenda, pentru că ştiam ce urmează...din nou lecţii ...Iar mie îmi erau suficiente lecţiile de la şcoală.

Frumoase clipe din trecut...Frumoşi sunt anii copilăriei. Poate în articolele viitoare am să vă povestesc despre amintirile din trecut legate de clipele petrecute în mahalauă cu vecinii. Păcat însă, că am fost o feţită cuminte, nu-mi prea amintesc să fi furat cireşi de la vecini, aşa cum au făcut-o mulţi dintre voi :=)))


Niciun comentariu: