joi, 29 martie 2012

Infernul din camera albă


Toţi, aproape toţi sunt ca nişte trenuri care aşteaptă-n gară. Iar eu sunt zgârcită să le cumpăr biletul spre destinaţia dorită de ei. Ştiu ce mă opreşte. În mine trăiesc mai multe femeii. Una din ele ar cumpăra toate biletele şi n-ar pierde nici o şansă să cunoască şi alte destinaţii. O altă femeie din mine, ar selecta cu mare atenţie serviciile şi confortul trenului. O altă femeie din zecile care se manifestă în diverse situaţii, nu iar fi pasă cum ajunge, ci unde ajunge, care e destinaţia. Cealaltă, că nu le mai ştiu numărul, ar accepta preţul exagerat al biletului doar cu o condiţie, destinaţia aleasă e fericirea. Nu lupt niciodată cu femeile din mine. Ele continuă să-şi schimbe preferinţele şi personalitatea. Eu... eu le vreau pe toate libere! Chiar şi-n infernul din camera albă.

Continui să număr biletele şi ofertele. Uneori am dorinţa să stau ore şi poate chiar zile-ntregi în camera albă. Albul e puritate şi goliciune, e liniştea-n care-mi trăiesc fără intrese, fără de căutări, fără de triumf, fără şi cu tăcerea femeilor din mine. Nu e nicidecum o închisoare. Nu m-am simţit niciodată exilată în camera albă. Recunosc doar că uneori am o dorinţă nebună şi vreau să-i schimb decorul. Să-mi bag mâinele-n culorile curcubeului şi să pictez doar sensuri, doar treceri, doar trenuri şi destinaţii... doar şi numai o femeie... femeia stăpână pe camera albă.

N-are uşi şi nici lăcăţi, iar lumina zilei şi-a stelelor se prelinge prin sensibilitatea pereţilor construiţi de circuitul pulsurilor mele.Tocmai de asta simt mirosul şi aerul libertin ce pluteşte-n cutia sufletului meu. În mine trăieşte o cântăreaţă, o dansatoare, o balerină, o actriţă, o pictoriţă, o scriitoare.... şi toate adunate, fac posibilă existenţa unei FEMEI.

Ar putea să fie doborâtă de o tornadă. Ar putea fi zidită şi lipsită de libertatea alegerii. Ar putea fi... înnebunită de iubire. Sensibilitatea pereţilor îi permit să-l primească-n camera albă şi pe El. Femeia, cea care le domină pe toate celelate, aşteaptă doar să fie căutata-n camera albă. 

Toţi, aproape toţi sunt ca nişte trenuri care aşteaptă-n gară. Unii au confort, dar răceala-n care n-aş putea trăi. Alţii trăiesc în mucegai, dar au suflete zdrobite şi însetate de iubire. Şi unii, şi alţii, sunt departe de infernul din camera albă. De ce infern? Imaginează-ţi doar singurătatea, dar totodată şi multitudinea de suflete, personalităţi şi femei din camera albă... Pare neîncăpătoare, nu? 

Viaţa e o luptă, adesea nu cu duşmani, dar cu tine însuţi. Aşa se luptă şi femeile din mine, dar ştiu că le domină cea mai puternică. Am încrederea şi speranţa că tocmai această femeie va cumpăra biletul spre inima lui. Oricum n-ar fi, vreau să le simt şi să le ştiu pe femeile mele libere... vreau să evolueze, să se contopească, dar toate să ştie ce e iubirea.


Un comentariu:

Ovidiu spunea...

Iubesti?