duminică, 29 aprilie 2012

“În căutarea oii fantastice” de Haruki Murakami

Îmi place mirosul căutărilor. E un miros mereu schimbător și surprinzător. Niciodată nu știi care e următorul parfum care-ți va alinta sufletul și conștiința. Cartea “În căutarea oii fantastice”  scrisă de Haruki Murakami nu este una din cele mai reușite cărți pe care le-am citit și-am să explic de ce. Autorul pe tot parcursul ”poveștii” îi reușește să te îmbolnăvească de sindromul curiozitate și dorința de a vedea și-n continuare prin ce procese urmează să treacă personajul principal. Aici există un INSĂ! Chiar dacă pe parcurs te intrigă și-ți dorești o compatibilitatea între titlul cărții și conținutul acesteia, din păcate la sfârșitul cărții ești dezamăgit. De ce? Pentru că n-am mai înțeles unde e oaia aia fantastică și dacă a găsit-o! În plus, în urma căutării sale dezinteresate și chiar obligată de anumite condiții, s-a ales cu o sumă de bani căreia nu ia dat importanță. Pe lângă asta, a rămas și fără iubita cu care a început căutărea oii fantastice. Deci, ceva nu se leagă.... Trebuie să recunosc că autorul are totuși și gânduri, fraze destul de bune!


Eu știu că dorința de a căuta ceva vine mereu din interior. Căutarea e generată de dorința de a obține ceva, fie dragoste, fie un sac de bani, un iubit miliardar sau o mașină superbă... Iar procesul căutării e un proces molecular continuu și flexibil atât în sufletul tău, cât și în conștiința ta. În cartea asta e valorificată cu totul și cu totul altfel această căutare....


“Timpul curge continuu, orice am face. Noi îl tăiem în bucăți mici, pe măsura noastra și ne hrănim cu o iluzie, dar el e cu  siguranță continuu.”

Singuratatea nu e un sentiment atât de rău. E ca liniștea în care se cufundă un copac după ce păsările și-au luat zborul de pe ramurile lui.”

“Noi, oamenii, putem să rătăcim pe bunul plac pe tărâmurile întâmplării, ca niște semințe purtate pe aripile vântului de primăvara. În același timp însă, putem suține că nimic nu este întâmplător. Ce s-a întâmplat deja e cert că s-a întamplat, ce nu s-a întamplat încă e cert că nu s-a întâmplat.  Altfel spus, noi avem o existență efemera prinsă între “totul” din urma noastră și “nimicul” dinaintea ochilor. Nu e loc nici de întamplare, nici de posibilitate…în realitate cele două puncte de vedere nu sunt diametral opuse, ci mai degraba, ca în aproape toate opozițiile seamănă cu două nume diferite ale aceluiași fel de mâncare”.

Un comentariu:

Andreea Roibu spunea...

Oaia fantastica intrase in prietenul lui, de aceea acesta s-a sinucis, pentru a omori si oaia. Prietena lui a plecat speriata de Omul Oaie, insa am inteles ca povestea lor continua in Dans Dans Dans, pe care de-abia astept sa-l citesc.