joi, 9 august 2012

Condiții favorabile pentru emigrare special pentru salariații din Moldova!


Foarte des am auzit de la absolvenți fraza "sunt șomer cu acte în regulă", chiar dacă ar fi fost minunat dacă ar fi spus sunt un specialist în devenire cu acte în regulă. Mă gândesc cât de greu le este celora care timp de 3-5 ani au investit bani în studii pentru a deveni "șomeri cu acte în regulă" și mă îngrozește acest gând...

Discutam cu o prietenă despre salarii și cât de greu e să devii angajatul unei instituții. Spuneam că toți ne confruntăm cu aceeași problemă, prețuri europene și salarii mizerabile. Dăm vina pe autorități, facem colecție de dimplome, trăim cu gândul că mâine va fi mai bine, dar toate rămân la fel.

Prietena îmi povestea cum a fost și ea "tânăr șomer cu acte în regulă" și cum a avut posibilitatea să se angajeze legal la o instituție. Salariul era relativ bun pentru o începătoare, însă când a aflat la cât trebuie să renunțe din propriul salariu pentru un carnet de muncă, nu și la mai dorit. Această decizie cu siguranță o iau zeci de angajați, decizia de a lucra fără un carnet de muncă. Poate nu este cea mai rea decizie să accepte să muncească ilegal în Moldova, decât cea pe care au ales-o mii de cetățeni ai Republicii Moldova- au emigrat. Nu încerc să cântăresc greșelile salariațiilor și decizia de a pleca a moldovenilor și nici nu caut vinovații. Nu mai vreau să arunc cu pietre în cei care ne guvernează și nici în cei care se supun. Deși des ni se spune că "avem ceea ce merităm".

În Republica Moldova sunt create condiții favorabile pentru emigrare pentru cei cu sau fără diplome. Iar dimploma rămâne a fi un exponat de muzeu în casa multor moldoveni, pentru că așa se cuvine, să ai studii superioare. Că se învață sau nu, că e corupție sau nu în instituțiile de învățământ, nu mai contează, tot ce contează e că obții ceea ce au toți - o dimplomă cu care nu poți deveni angajatul unei intituții pentru că  "nu ai experiență". Să nu se înțeleagă greșit, nu e o revoltă persoanlă, e ceea cu ce se confruntă mii de moldoveni cu diplome care se prăfuiesc în "casa cea mare". Și acum spuneți-mi că în Moldova nu există condiții favorabile pentru emigrare!

Niciun comentariu: