duminică, 10 martie 2013

Ne pierdem pe noi... Perlele

sursa foto: aberez-non-stop.blogspot.com
  • Simt că pierd ceva din mine de fiecare dată când sunt nevoită să-mi schimb cercul de prieteni. Îmi amintesc de prietenii din liceu, apoi de la facultate și de cei care îi am acum. Știu că fiecare prieten m-a schimbat și știu cum, știu de ce, știu că au făcut-o bine. Mai știu că atunci când îi revăd mă străpunge amintirea acelor schimbări. Acum este doar un ”salut” rece și distant cu unii dintre ei.

  • Suntem uneori ca o umbrelă uitată în transportul public. îmi amintesc bine momentul când am pierdut și eu o umbrelă care era cadoul bunicii. Îmi plăcea umbrela, chiar dacă era mare și incomodă, în ea încăpeam eu... Așa se întâmplă și cu unele lucruri din noi, iar matematica acestor lucruri ne spun cine am fost și cât de mult ne-am schimbat.

  • aveam 12 ani. fredonam mereu piesele care erau pe o ”casetă”, unica de altfel în casa noastră. Erau niște piese în limba română. una dintre ele era ”ochii tăi căprui”. acum conștientizez că încă de pe atunci am început să-mi construiesc o personalitate de om ”victorios” chiar și atunci când se ciocnește de un eșec. Profesorul de muzică anunța-se că invită la o întâlnire pe toți cei care și-ar dori să cânte. Aș vrea să-mi amintesc de ce am mers la acea întâlnire dacă nu știam că pot, eu pot cânta. Mai ales pentru că îmi amintesc o victorie atât de timidă...ca să nu întind vorba, că suntem oameni grăbiți. Am pierdut această perlă după ce am descoperit alta. Momentul când am decis să nu fac muzică, dar jurnalism, chiar dacă vuia satul că Vica va face muzică. Și-acum înțeleg că oricât de tare ne-am dori să avem un colier din mai multe pierle, oricum una, doar o perlă rămâne a fi cea mai prețioasă....este ceea ce faci aici și acum.

  • prima poezie am scris-o prin clasa a cincea. Poate și mai devreme, cel puțin această poezie o mai am pe paginile unei agende. Era în perioada când încep să înflorească copacii și iarna și toamna... Am scris multeee, foarte multe poeme. Uneori scriam zilnic. Nu știam de unde vin rimele și combinațiile acelea metaforice. Știam- eu simt. Era perla momentului, dar care  până la urmă s-a rupt din colierul meu... uneori îmi este dor de  EU, așa naivă.

  • Ne pierdem pe noi și pierlele care ne-au aparținut. Le pierdem când pleacă sau vine un om în viața noastră. Unele lucruri devin mai importante decât perlele atunci când avem noi responsabilități. Ne schimbă sfatul și critica unui prieten, a unui străin... Ne schimbă limitele unei realități, limitele impuse de societate și uneori de familie și foarte des, de limitele financiare... 
Oricum, zi de zi învățăm să fim și să prețuim fericirea :) o altă perlă construită din conștiința și sufletul fiecăruia dintre noi.

Ne pierdem perlele.... și găsim altele...

Niciun comentariu: